[adam000]

În prealabil postat de N.Priceputu

Viața noastră întreagă, viața nouă în Hristos înseamnă trăirea în har. Sigur, este mai de folos să trăim decât doar să vorbim, dar nici vorbirea nu este inutilă. Doar dacă rămâne singură.

Este prima oara, dintre toate mesajele tale pe care ti le-am citit vreodata pe forum (desi probabil ca nu am citit decat o foarte mica fractiune din ce ai scris tu pe forum), primul mesaj cand nu sint de acord cu tine.

Eu consider vorbirea ca fiind inutila. Cel putin la nivelul de aici de pe forum, de polemici si dispute asa-zis "principiale", vorbarie multa si fara folos. Pentru cel ce traieste in har, chiar si vorbirea este o imprastiere (distragere a atentiei/distractie) de la rugaciune, sau o poarta deschisa pentru vorbit in vant inutil (care poate aluneca spre vorbit cu pacat/patima), sau pentru a aluneca atentia spre contrare, spre sine, iar nu spre Dumnezeu. Cel ce traieste in Har, vorbirea este fara folos si poate sa fie spre pierdere daca prin imprastierea adusa de vorbire face sa ramana singura. De aceea parintii isihasti si sfintii nu se imprastiau in vorbarie multa.
Iar pentru noi, este una din caile foarte usoare de alunecare/abatere/imprastiere a atentiei de la trezvie spre vorbarie, scazand trezvia. O ispita subtila.

Iata un pasaj cu o replica celebra despre cum vorbesc cei desavarsiti, dintr-un articol care mi-a placut:

Dacă cineva era criticat în prezenţa sa, îi lua apărarea. Dacă nu era înţeles sau era contrazis tăcea, pentru că nu spera să convingă pe interlocutor cu explicaţii şi argumente în lucruri în care decisivă e doar experienţa duhovnicească.
Şi, mai presus de orice, când vorbea, nu vorbea niciodată după mintea sa, ci numai ce-i dădea să vorbească Duhul Sfânt. Intr-o discuţie avută pe când era la Vechiul Russikon (deci pe la începutul secolului nostru) cu un renumit pustnic din Caucaz, părintele Stratonik, aflat în vizită la Athos pentru un „schimb de experienţă” duhovnicească, părintele Siluan a reuşit să-l impresioneze cel mai mult dintre zecile de monahi şi asceţi cu care acesta s-a întâlnit. (După două luni de întâlniri cu părinţii athoniţi, părintele Stratonik era oarecum dezamăgit, căci nu aflase nimic nou.) Cu smerenie, Siluan i-a atras părintelui Stratonik atenţia asupra faptului că vorbea prea mult „după mintea sa” şi de aceea discursurile sale, deşi inspirate şi foarte admirate de monahii athoniţi ruşi, erau lipsite de claritatea duhovnicească ultimă. După care îi cere ascetului caucazian să răspundă la trei întrebări care atingeau miezul problemei: „Cum vorbesc cei desăvârşiţi?”, „Ce înseamnă să te predai voii lui Dumnezeu?“, „În ce constă ascultarea?”. După o scurtă tăcere, sesizând importanţa întrebărilor şi discreţia procedurii lui Siluan, la prima întrebare părintele Stratonik răspunde: „Nu ştiu. Spuneţi-mi sfinţia voastră“. Atunci Siluan a zis: „Nu spun nimic de la ei înşişi, ci numai ce le insuflă Duhul Sfânt.” Ruşinat, părintele Stratonik îşi dă seama că e încă departe de desăvârşire şi că are încă multe de aflat de la Siluan (…) Tăcut şi meditativ, părintele Stratonik a plecat plin de recunoştinţă şi, de atunci – spre marea uimire a confraţilor lui Siluan -, când în discuţiile avute cu alţi monahi venea vorba de subtilităţi duhovniceşti, el spunea la toţi: „îl aveţi pe părintele Siluan, pe el să-l întrebaţi“.

Si acum trebuie sa imi cer iertare pt lipsa mea de delicatete scriindu-ti acest mesaj. Dar ti l-am scris cu prietenie, nu ca pe o mustrare sau contrare in vreun fel.