[cezar_ioan]

"Cine te-o fi învăţînd să-ţi vrei răul cu dinadinsul, însingurîndu-te tot mai strâns în turnul tău de iluzii perdante?",
ziceam, bănuind parcă trista alegere a unui încăpăţânat incurabil care se făleşte că e ortodox...

Şi iată, Cătălin tocmai a mai adăugat una bucată glod de-însingurare pe sub Tâmpa...
Of, teribila închisoare vie care e mândria (sau, poate, sensibilitatea exagerată la critica socială, chiar de rostul criticii ar fi unul binevoitor, în fond)...
Nu era mai bine, vorba lui Decebal, să pună mâna pe carte o vreme şi să crească, în taină, cu harul lui Dumnezeu?
Era, dar a ales să rămână pitic. Un pitic ortodoxist, umbrit de o pancartă mare pe care a scrijelit, penibil de agramat, numele de care mai degrabă ar fi trebuit să se înfricoşeze, decât să se fălească, în mod compensatoriu pentru acra-i sărăcie şi strâmbătate a duhului, vai!