În prealabil postat de N.Priceputu
Pot vorbi despre Dumnezeu cu o dorință aparentă de a fi de folos interlocutorului, însă în spatele ei să se afle propria mea vanitate, care poate fi cu atât mai mare cu cât am adunat mai multe „podoabe” (cunoștințe teologice, filosofice, de toate felurile, talent literar ș.a.). Iarăși, pot vorbi din dorința, mărturisită sau nu față de mine însumi, de a primi răsplată de la Hristos, fără, însă, a avea dragoste față de celălalt.
Sau pot, pur și simplu, vorbi prost, fără pricepere, hrănindu-l pe celălalt cu propriile mele greșeli.
Păcatele mele se transmit – adesea camuflate în virtuți – și prin (sau mai ales prin) cuvintele mele. Și ele pot să-l vatăme pe celălalt, dacă nu este el însuși pregătit să le recunoască și să le respingă.
Cel căruia îi vorbesc simte imediat falsitatea cuvintelor mele, atunci când ele nu sunt sincere, din inimă, din viața mea, și va respinge credința asociind-o cu ipocrizia. Sau va cădea și el în aceeași greșeală pe care eu i-o propovăduiesc.
De aceea cred că mai de folos este tăcerea, cel puțin în cazurile astea, atât pentru el, cât și pentru mine, pentru că și pe mine mă surpă lăuntric o astfel de vorbire (hrănindu-mi, de exemplu, părerea de sine).
Și trebuie, prin urmare, cum spunea adam000, să nu uităm să ne rugăm înainte de a vorbi (dar și atunci când vorbim) și să luăm aminte la duhurile care ne împing la fapte care pot fi doar în aparență bune.
După toate acestea am putea ajunge la concluzia că este mai bine să nu mai vorbim noi, pentru că suntem păcătoși, și să-i lăsăm doar pe sfinți, dând numai citate. Cuvintele sfinților sunt, cu siguranță, hrană duhovnicească adevărată, ziditoare. Însă cel căruia i le oferi caută, mai întotdeauna, să intre în dialog cu tine personal, să primească ceva de la tine, să vadă o credință pe care o trăiești în viul vieții tale, care nu există doar în cărți.
Iar pentru asta trebuie ca tu însuți să digeri, să metabolizezi hrana pe care ai primit-o, făcând-o roditoare în viața ta. Să te aprinzi tu însuți de la lumina primită de la sfinți, pe care și ei au primit-o de la alți luminători, Cel dintâi fiind însuși Hristos.
Deci n-avem decât o soluție: să ne pocăim, să ne curățim, să ne luminăm; toate, cu harul lui Dumnezeu.
|