[Decebal]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Contextul iudaic in care Mantuitorul si-a dus pana la capat vocatia Sa este radical diferit de intelegerile ulterioare, nu-i poti intelege pe acei oameni si deciziile lor proiectand asupra lor categorii de gandire ce le erau necunoscute, inseamna ca au avut de-a face cu un fel de ,,timeless truth" cu privire la care nu aveau nici o sansa de intelegere. Pe o logica elementara este evident ca mesajul care le-a fost transmis putea fi explicat in categoriilor lor conceptuale si nu le poti intelege decat printr-o intoarcere in timp si incercarea de a privi realitatea lumii iudaice prin ochii lor de atunci. Este ceva extraordinar de dificil dar si fascinant pt ca o alta lume ti-se dezvalui, foarte diferita de ce a urmat. La nici doua secole dupa moartea si Invierea Mantuitorului ecourile contextului iudaic incepeau sa se piarda iar crestinismul intra intr-o alta faza de interpretare si intelegere. Eu cred ca ulterior caderii Ierusalimului castigarea influentei religioase de catre farisei, care au eliminat toate gruparile rivale, coroborat cu evenimente neclare inca complet dpdv istoric precum Conciliului de la Jamnia au dus la adancirea rupturii fata de matca originala,tinand cont ca aripa iudeo-crestina aproape disparuse iar raspandirea credintei era un aspect eminamente printre neamuri. In aceasta situatie proiectarea retroactiva a unei alte intelegeri,in categorii elenistice, a devenit inevitabila.

Te înşeli, Pelerinule, într-o bună măsură, atunci când crezi că creştinismul nu a avut dintru început o înţelegere fundamental nouă, pe lângă care persista şi ceva din contextul iudaic. Să afirmi o discontinuitate fundamentală, pe linie de înţelegere a Revelaţiei (cu privire la Iisus Hristos), între creştinismul originar şi cel de peste două secole este o eroare fundamentală, asupra căreia într-o formă sau alta te-am mai avertizat, dar văd că nu reuşeşti să înţelegi. Reiau deci un mesaj anterior care este foarte bun pentru răspuns în cazul de faţă, arătând o diferenţă fundamentală între Ortodoxie şi protestantism:

Aici este în fapt diferenţa de percepţie şi de înţelegere până la urmă între Ortodoxie şi diversele forme de protestantism. Ortodoxia are un asemenea grad de iniţiere dumnezeiască în tainele lucrurilor că vede Lumina Dumnezeiască a Transcendenţei divine în lăuntrul unui fenomen ca revelaţia lui Iisus Hristos! Aici este marea taină a Creştinismului Ortodox şi marea diferenţă în comparaţie cu alte "confesiuni creştine". Hristos nu este doar un legislator, de origine divină şi cu mesaj divin, nu este doar un Dumnezeu care a adus adevărata dreptate ce se primeşte prin har şi prin credinţă, nu este doar ascuns sub sacramente şi păstrat doar credinţei, ci este Lumină dumnezeiască şi îndumnezeitoare, "experimentabilă" la modul cel mai "simţit" cu putinţă. În virtutea acestei taine fundamentale a Ortodoxiei ea s-a recunoscut şi s-a definit mereu ca Ortodoxie, deci cu conştiinţa clară a ceea ce spune şi face. Dacă protestantismul propovăduieşte îndreptarea prin har şi prin credinţă, de fapt mai mult prin credinţă decât prin har, Ortodoxia propovăduieşte, pe lângă cele de mai sus, îndreptarea reală, ontologică bazată pe această Lumină, pe această Transcendenţă care coboară şi pătrunde în mod ontologic, deplin fiinţa umană şi dăruindu-i dreptatea efectivă, aceea de la Cruce şi de la Înviere, dar trăită, experimentată, pătrunzând la modul cel mai conştient, în anumite cazuri, fiinţa umană şi transformându-o. Nu este doar credinţă, nu este doar o îndreptare mai mult sau mai puţin declarativă, nu este doar sacrament, ci este Mister, Gnoză şi Îndumnezeire, Metanoie şi Transfigurare reale, Lumină Divină "pipăită" şi "încorporată" la modul cel mai concret!!

Cuvintele sfântului apostol Ioan "Ceea ce era de la'nceput, ceea ce noi am auzit, ceea ce cu ochii noştri am văzut, ceea ce am privit şi ceea ce mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul Vieţii – şi viaţa s'a arătat, şi noi am văzut-o şi mărturisim, şi vă vestim viaţa de veci care la Tatăl era şi care nouă ni s'a arătat –, ceea ce am văzut şi ceea ce am auzit, aceea vă vestim şi vouă, pentru ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi; iar părtăşia noastră, din parte-ne, este cu Tatăl şi cu Fiul Său Iisus Hristos. (I Ioan 1, 1-3) nu sunt deci nişte simple cuvinte, ele, ca şi altele, vin în urma unor experienţe spirituale la care, este drept, mai puţini au avut acces. Şi nu este vorba, la sf Ioan, doar despre cunoaşterea lui Hristos aşa cum l-au cunoscut şi ceilalţi cât a fost cu ei; este mult mai mult, iar Ortodoxia este cea care a păstrat Tradiţia autentică pentru descifrarea unor astfel de fragmente ioaneice. Poate nu întâmplător spunea Serghei Bulgakov că biserica apuseană (catolică) este biserica lui Petru, iar biserica răsăriteană este biserica lui Ioan. Nu iau această zicere la modul absolut, dar pentru cine cunoaşte Ortodoxia din lăuntrul ei şi mai şi intră în contact cu formele apusene ale creştinismului, intuieşte şi ştie că este o bună doză de adevăr în cele spuse de Bulgakov.