[Decebal]

În prealabil postat de VladCat

obiectia majora: Daca Hristos intr-adevar este cu noi pana la sfarsitul veacului nu El ar trebuie sa fie principalul nostru sprijin in abordarea Scripturii ori a oricarui alt aspect din viata de zi cu zi ? Daca da, atunci esenta efortului de a sta cu mintea in fata lui Hristos e compatibila cu esenta efortului de a realiza o priza intelectuala a textului prin intermediul stapanirii unor coordonate istorico-culturale ? Daca nu, atunci in care dintre cele doua eforturi ar trebui mai degraba omul sa isi investeasca puterile psiho-somatice/metafizice ?

În amândouă, ambele sunt importante, deşi nu sunt la acelaşi rang de importanţă. Fundamentală este Sfânta Tradiţie, adică viaţa în Hristos şi în Duhul Sfânt în Biserica lui Hristos, nu în afara Bisericii. Experienţa metafizică sau revelaţională este capul şi temelia înţelegerii şi vieţuirii creştine, însă aceasta este bine să fie întregită de cunoaşterea literală, istorică a Scripturii, aşa cum au învăţat şi unii sfinţi părinţi, chiar dacă aceste metode s-au dezvoltat cu adevărat mai târziu în spaţiile protestantismului şi catolicismului. Cunoaşterea contextelor în care s-au scris textele sfinte este foarte importantă tocmai datorită unor schimbări care au loc de-a lungul timpului în partea semantică a unor cuvinte, şi pentru a cunoaşte cât mai bine posibile rădăcini ale unor termeni teologici sau biblici, pentru că aceste rădăcini pot trimite la dimensiunea metafizică aşa cum era văzută de unii în contextul istoric respectiv. Dar fundamentală rămâne interpretarea practicată de Sfinţii Părinţi, adică Sfânta Tradiţie şi încorporarea în ea, altoirea creştinului ca mlădiţă în via care este Iisus Hristos. Fără accesul la Sfânta Tradiţie toate înţelesurile scripturilor sfinte nu mai prezintă propriu-zis o viziune mântuitoare cu adevărat, în general toată percepţia fenomenului se distorsionează tot mai mult, aşa cum vedem cazurile clare ale ereziilor protestante şi ale consecinţelor acestor erezii.