Vad ca am fost chiar mai vag decat imi imaginam. In limbaj ortodox, daca „pui ceva in loc” se numeste ca esti eretic :). Cand spun „a sta cu mintea in fata lui Hristos” ma refer la o nevointa in care daca Hristos nu ia vreo initiativa anume atunci nimic nu se intampla. In nici un caz nu ma refer la a inlocui o speculatie de tip carturaresc cu una de tip metafizic. Daca as fi obligat sa aleg intre acestea doua mult mai degraba o prefer pe cea dintai fiindca o consider mult mai putin periculoasa....
Eu nu știu cu ce conținut a fost umplută întrebarea „Ce ar spune Iisus in situatia mea de acum?" pe forum, insa, atat cat am inteles eu predania ortodoxa, ea trebuie sa fie conforma cu nevointa pe care am pomenit-o mai sus sau sa nu fie deloc.

Cred că punctul în care am fost cel mai vag este tocmai această relație cu Hristos căruia îi putem spune „Tu”. Eu am înțeles așa: faptul că îi putem spune „tu” e singurul lucru pe care se bazează cunoașterea noastră, și în același timp care ne ferește de rătăciri precum cele pe care le aminteai: semnificatii ale fanteziei noastre, sir infinit de abordari care ne sta la discretie, etc.
„Inceputul acestei abordari spirituale” consider ca e in momentul in care omul, in mod constient, ii spune lui Hristos „tu”. „Tu Doamne luminează-mă”, „Tu Doamne păzește-mă de rătăcire”, „Tu Doamne descoperă-mi cuprinsul dumnezeiesc al cuvintelor Tale”...

In lumina celor prezentate cred ca observi deja cum eu cred ca cei de atunci, in speta apostolii, in niciun caz nu se raportau „subiectiv” la cuvintele Mantuitorului. Cred cu tarie ca Hristos, care ieri azi si in veac este acelasi, le veghea si indrepta intelegerea fiecaruia in masura in care acela ii permitea sa o faca, asa cum ne vegheaza si ne indrepteaza si noua astazi, tot in masura in care ii permitem (divergetele dintre ei au tinut tocmai de drumul pe care inca il aveau de parcurs in impropierea intelegerii lui Hristos). Ca El tinea/tine cont de unicitatea fiecarui ipostas si vorbea/vorbeste fiecarei inimi „pe limba ei” e probabil deasemenea adevarat, dar in orice caz El aduce pe fiecare la trairea aceluiasi cuprins al vieții, caci, banuiesc ca aici esti de acord, Viata este una; de unde rezulta ca si intelegerea este tot una - aici ma astept sa nu mai fii de acord :)

Deci asa vad: Fie in acel context si acele imprejurari, fie in contextul si imprejurarile de azi, acelasi Hristos caruia noi ii spunem „Tu” este singurul care ne ghideaza catre o unica Viata si o unica intelegere. Iar problemele dintotdeauna au aparut si vor continua sa apara doar in masura in care nu ne lasam condusi de El.

O sa revin cu un mesaj la partea finala, poate o sa am mintea mai limpede dupa ce rezolv anumite sarcini epifenomenice insa presante.