[cristiboss56]

Creştin ortodocşii îi prăznuiesc astăzi pe Sfinţii Martiri Brâncoveni, pe dreptcredinciosul voievod Constantin, pe fiii săi Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi pe sfetnicul Ianache, ucişi cu mare cruzime de otomani fiindcă nu s-au lepădat de dreapta credinţă întru Hristos Domnul.

Sfinţii Brăncoveni sunt Domnitorii Ţării Româneşti, ce şi-au arătat Credinţa Creştină în Credincioşia de Neam şi Pământ Strămoşesc, într-un moment de "răscruce a vremurilor", când Răsăritul şi Apusul se luptau pentru supremaţie. Prin martirajul acestor Sfinţi, se dovedeşte că şi Ţara Românească are cu adevărat "Chipul cel creştin", pe o "Temelie" de neclintit. Nu numai "poporul român " este Credincios, ci şi "Stăpânirea" sa. Iată o dovadă de "Fiinţialitate românească".
Sfinţii martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi Sfetnicul Ianache - prăznuiţi la 16 august, s-au învrednicit a suferi moarte mucenicească pentru dreapta credinţă şi pentru neamul românesc din care au fost odrăsliţi. Sfântul martir Constantin Vodă Brâncoveanu, care cu creştinească înţelepciune a cârmuit Ţara Românească vreme de 25 de ani (1688 -1714), a strălucit ca un mare ocrotitor de cultură şi artă românească, ridicând, înnoind şi înzestrând numeroase biserici, mănăstiri şi alte aşezăminte, miluind pe cei săraci şi ajutând cu prisosinţă celelalte Biserici Ortodoxe surori aflate atunci la grea cumpănă.

Născut în localitatea Brâncoveni, în Oltenia, dreptcredinciosul domnitor Constantin Brâncoveanu a urcat pe tronul Munteniei în anul 1688. Iubitor de ţară şi apărător al dreptei credinţe, ctitor de biserici şi mănăstiri, “a purtat grijă pentru toţi românii din cele trei principate şi în special pentru românii transilvăneni, aflaţi sub stăpânire habsburgică. Un om de o evlavie şi o moralitate ireproşabile, tată a unsprezece copii, căsătorit cu Maria Doamna, fiica lui Neagoe şi nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, a întrecut pe toţi domnii creştini prin martiriul său, al celor patru feciori ai săi şi al sfetnicului Ianache Văcărescu”, spune părintele-profesor Emil Nedelea Cărămizaru, paroh al Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, lăcaş de cult în care se află mormântul Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

După uneltirile rudelor sale, Cantacuzinii, care râvneau tronul, şi bănuit de turci că ar trata pe ascuns împotriva lor cu habsburgii şi ruşii, otomanii i-au pus gând rău. Îl invidiau pentru averea pe care o avea, astfel că, în martie 1714, Vodă Brâncoveanu avea să întâmpine cu demnitate şi tristeţe mari încercări, pe care le-a consemnat în ultima scrisoare pe care a adresat-o Patriarhului Ierusalimului, Hrisant Nottara chiar la 25 martie 1714 (la Praznicul Bunei Vestiri): “Ieri, la 24 ale acestei luni, viind aici cu firman un oarecare Mustafa-Aga, Hambar-Emini, a adus şi mazilirea noastră, şi cu poruncă de aşa cuprins, ca să ne ducă la Ţarigrad cu soţia şi copiii şi ginerii noştri. Această întâmplare fireşte că este prea plină de jale şi de tulburare; dar, deoarece cunoaştem că a venit din multele noastre păcate, facă-se voia Lui cea sfântă. Iată că şi noi ne gătim şi după puţine zile plecăm. Şi Dumnezeu să ne ajute. Deşi toată boierimea noastră strigă şi cere să vie cu noi, totuşi nu ştim ce va ieşi. Şi sfintele-ţi rugăciuni să fie cu noi în toată viaţa”.
Constantin Brâncoveanu a fost aruncat în tenebroasa închisoare Edicule, a celor şapte turnuri, unde a fost bătut şi schingiuit aproape trei luni. Suferinţele au continuat şi după mutarea la închisoarea Bostangi Basa, destinată demnitarilor turci. La torturile nesfârşite se adăugau şi pârele din ţară, ale Cantacuzinilor, ce alimentau lăcomia turcilor, care considerau că domnitorul, supranumit de ei “Altân Bei” (Prinţul Aurului), ar poseda averi fabuloase.