[cristiboss56]

Aşezată în tâmpla bisericii din satul Nicula sfânta icoană a Maicii .Domnului, s-a arătat de la început ca un izvor de lumină, şi de bucurie,bucurând cu prezenţa ei pe ţăranii credincioşi ai satului şi pe cei din satelor vecine.

Începutul minunilor:
Mângâierile,alinarile şi bucuriile aduse de sfânta icoana a Maicii Domnului,credincioşilor- locuitori ai satului Nicula,nu au fost probabil cunoscute de către autoriăţile oficiale hasburgice, care stăpâneau pe atunci Transilvania.La 15 februarie 1699 însă, s-a întâmplat o minune, a cărei veste a străbătut ca fulgerul satul Nicula, împrejurimile şi depărtările, ajungând până la Viena,vestita capitala imperiului.Militarii Regimentului Vasas al Măriei Sale Crăieşti de Hohenzolern, fiind aşezaţi în satul Nicula şi în împrejurimi mergeau adesea la biserica ortodoxă din satul Nicula. S-a întâmplat că la acea dată mergând în biserică şi uitându-se la sfintele icoane, au văzut icoana Maicii Domnuului cu Pruncul lăcrimând.Au încremenit în faţa minuni şi au alergat la preotul ortodox al satului părintele Mihail, spunându-i minunea.Acesta a venit în grabă şi privind uimit, nu a putut înţelege motivul plângerii. Vestea sa răspandit cu iuţela fulgerului,căci în ziua de 22 februarie 1699 toţi locuitorii satului Nicula şi din împrejurimi au privit cu uimire minunea lăcrimării, examinând icoana pe toate părtile.Au văzut că din ochii Sfintei Fecioare curgeau boabe mari lacrimi,mai mult din ochiul drept decât din cel stâng, unele ajungând până la gură iar altele rostogolindu-se-n jos, pănă la pământ.Această minune al lăcrimării sfintei icoane a ţinut mai bine de trei săpttămnâni, ea neavând o regularitate, timp în care a fost văzută de mii de martori. Între aceştea sunt nobili români şi maghiari,simpli ţărani ,ofiţeri imperiali, soldaţi, preotul satului Nicula Mihail Pop şi contele Sigismund Korniş, guvernatorul Transilvaniei din acea vreme. Din categoriile amintite istoria consemnează douăzeci şi opt de martori, care au depus mărturia lor cu jurămant.
La câteva săptămâni după începutul minunii lăcrimării icoanei, contele Sigismund Korniş a hotărat să ducă sfânta icoană în paraclisul castelului său de la Benediuc..Într-o procesiune impresionantă desfăşurată pe data de 12 martie 1699, la care au fost prezenţi, atât autorităţile militare cât şi nobilimea ardeleană, sfânta icoană a fost dusă la castelul amintit.Datorită unei puternice revolte a locuitorilor niculeni, şi a celor din împrejurimi,contele a fost nevoit să readucă icoana în biserica din satul Nicula, în ajunul praznicului Bunei-Vestiri - 24 martie din acelaşi an. Ea a rămas o vreme închisă şi sigilată , pănă ce curtea de la Viena urma să i-a o decizie privinţa ei.Împăratul de la Viena, a hotărât cu multă înţelepciune ca icoana miraculoasă, să nu fie nici a sătenilor nici a guvernatorului, ci se cuvine să fie undeva într-un loc neutru, unde să poată fi cinstită şi venerată de către creştini de orice neam şi de orice lege.Acest loc hotărât de Dumezeu şi sfânta Sa Maică,prin împăratul de la Viena,a fost biserica sfintei mânăstiri Nicula ,unde se păstrează până în prezent.Prin aşezarea sfintei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, pe tâmpla bisericii mînăstirii Nicula, această manăstire va deveni o reşedinţă aleasă a Împărătesei cereşti şi unul dintre cele mai vestite locuri de pelerinaj din România şi din sudestul Europei.