[cezar_ioan]

În prealabil postat de dobrin7m

Iarta-ma Cezar dar am ajuns la concluzia ca tu niciodata nu ai experimentat harul lui Dumnezeu concret, iata psihologul bolnav el insusi, ci doar ai trait experiente izvorate din propria ta imaginatie. Iti amintesti experienta din parc?

Pe vremea când însăşi Miţa Baston se plimba cu toiagul prin lume (toiag făr de rămurele, ci de-a dreptul uscat, precum uscată îi e şi inimioara care îi face mintea şi guriţa să fie agitate-foc şi mult hulitoare) preînchipuind nuiaua pe care i-o va administra din nou Bunul Dumnezeu, doar-doar o scoate fumurile drăcuşorilor din mintea ei,
pe vremea când Miţa, aşadar, dusă de puternicul duh al Akediei, foşgăia ba pe lângă Athos (mereu pe lângă, sărmana!) ba prin Londra (prin chiar buricul târgului, că Miţa se vrea mereu în centru atenţiei)
şi ne dădea nouă veşti ba despre vrednicul de pomenire Paisie Aghioritul (cu care Miţa crede că se poate trage de şireturi, desigur), ba despre curvia şi celelalte obiceiuri proaste ale britanicilor,

pe vremea aceea de tristă amintire, aşadar,

eu îmi plângeam păcatele prin parcuri, cătînd locuri de linişte pentru rugăciune, după modelul Domnului Însuşi şi al Maicii Lui, fiindu-mi mie Titan-ul precum Ghetsimani-ul.
Nu plecam din parcul meu, unde m-a pus de-o vreme Bunul Dumnezeu, deşi aş fi putut (şi mai pot, încă).

Uimită pesemne de preumblările mele care o tulbură, între timp personajul Miţa Baston îmi trimite de nu-se-ştie unde (deşi avem, unii dintre noi, o vagă bănuială) raza laser a cugetării ei minunate, cam cât minunea din poza topicului de mare:
"am ajuns la concluzia ca tu niciodata nu ai experimentat harul lui Dumnezeu concret" zice făptura forumistică.

Ce boboc de zicere! Apoftegmă, nu alta! Aproape că nu găsesc vreo minunăţie comparabilă.
Cum să spun oare?... De unde să încep să mă minunez?

Mai întâi aflăm că Dobrin a ajuns la o concluzie. Vedeţi de ce-i capabilă fiinţa umană uneori? De concluzii!, zice. A procesat, aşadar, premisele, a învârtit de câteva ori magicul ei Baston prin ierburile puturoase ale postărilor mele nevrednice (cu asta sunt de acord) şi ... gata zeama! Miţa e victorioasă: concluzia vă aşteaptă caldă, poftiţi, serviţi vă rog!

Înainte de a ni se întoarce stomacul pe dos de la fiertură, să ne mai minunăm o ţâră: cică "niciodată"! Never, deloc, în veci. Zero.
Bastonul magic decretează că muritorul Cezar Ioan, creştin ortodox cu Botezul în regulă, ca tot pruncul de români din ţara asta frumoasă şi tristă, nu a experimentat niciodată harul lui Dumnezeu. Mincinoasa mică, bastonarda Miţa, ia peste picior Sfântă Biserica lui Hristos şi întreaga Tradiţie Ortodoxă şi spune că un om viu, încă aflat cu suflare de viaţă (slavă Domnului!), creştin ortodox, botezat şi împărtăşit cu Sfintele Taine - Sfânta Taină a Botezului, Sfânta Taină a Mirungerii, Sfânta Taină a Euharistiei, Sfânta Taină a Spovedaniei, Sfânta Taină a Maslului şi Sfânta Taină a Nunţii - nu a experimentat niciodată harul lui Dumnezeu.

Vedeţi până unde poate ajunge nebunia unui singur om?
E posibil să fie acest Baston în toate minţile?
Nu-i de mirare că îl poartă, încă, MultMilostivul Dumnezeu pe pământ?
E de mirare, desigur şi e încă o dovadă că Domnul iartă şi iartă şi iartă... Iubindu-ne pe toţi, chiar de-i insultăm până şi Sfintele Taine cu Bastonul zicerilor incalificabile.

Facem o pauză şi ne delectăm, după greaua lovitură dată cu Bastonul (în van) credinţei noastre ortodoxe, remarcînd formularea nu plină de ambiguitate comică: "harul lui Dumnezeu concret". (Nu-i vorbă, înţelegem ce a vrut să spună forumista noastră, dar despre concreteţea experimentării tocmai am scris mai sus, vădind batjocura Miţei. Acum doar ne amuzăm, că ne-a dat prilejul.)
Cine, care va să zică, e concret? (adică pipăibil cu mâna, cognoscibil cu simţurile - vedeţi cum revine obsesia care i-a alimentat pe tot topicul delirul cu poza măsluită?) Harul să fie concret? Dumnezeu să fie concret?.... Nu pricepem, nu e clar deloc - ne-a dat un perdaf cu ceaţă peste ochii minţii.

În final, sar peste amănunte care nu o privesc pe Miţa şi, spre deosebire de apucătura ei urâtă de a ne zugrăvi tablouri cu ochi roşii pe fundal negru, oximoron paralizant (dacă e să o credem că a descris corect experienţa ei de paraplegică, ajutată să umble de atunci până azi de-un Baston), eu spun doar atât:

Minunat este pururea Domnul între sfinţii Lui! Laudă Lui, necuprinsă!
Că mi-a dat mie, păcătosului nevrednic, când abia începusem a miji oarecari bănuieli că aş putea să fiu mântuit prin Mare Mila Domnului, oarecari licăriri de nădejde pe care le însoţeam cu multe lacrimi de recunoştinţă şi căinţă, un început copleşitor al Mângâierii Lui.
Să uit aşa ceva? Cum voi putea vreodată? Cine îmi va lua mie darul Lui?
Că oasele mele nu mai erau, mergeam fiind purtat, rugăciunea se rostea singură în pieptul meu, închizîndu-se pentru prima dată orice participare a simţurilor vreunei mişcări a corzilor vocale la rugăciune (actele ideo-motorii sunt mişcări fine ale laringelui care însoţesc limbajul intern, cel al gândului),
iar pacea se rostogolea domol în toată fiinţa mea, arătîndu-mi doar, ca un alt simţ necunoscut până atunci (dar identificat ca fiind autentic şi sănătos de cel căruia m-am spovedit şi lămurindu-mi-se că despre această realitate, iar nu despre alta, scrie Sfântul Grigorie Palama), că harul coboară şi lucrează în om, în chiar omul păcătos care se căieşte de faptele lui rele,

şi aşa mai departe.

O, de ţi-ar preface Dumnezeu, o dată pentru totdeauna, Bastonul acela băţos în cârja binefăcătoare a oricărui pelerin spre Ceruri, cârjă numită smerenie lucrătoare! AMIN+