În casele multor creștini se află măcar o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul în brațe. Din praznic în praznic femeile și fecioarele deopotrivă varsă untdelemn și țin aprinsă candela la icoana ei. Și bine fac.
Așa s-ar cuveni să facă fiecare creștin, pentru că noi trebuie să o cinstim așa cum se cuvine pe Maica Domnului nostru și pururea Fecioara Maria, a cărei sfântă pomenire o facem acum când serbăm mutarea ei de pe pământ la cer.
Chipul său de viețuire pe pământ a fost în felul următor, după cum arată dascălii bisericești Epifanie și Nichifor, așa spunând:
Era ea în tot lucrul cinstită și statornică, grăind foarte puțin și numai ceea ce era de trebuință. Lesne spre ascultare, de bine grăind, dând fiecăruia cinstire, era măsurată la sfat, spunând totdeauna vorbe cuviincioase către fiecare om, fără de râs și fără de tulburare, dar mai ales fără de mânie. Aspectul feței sale era precum a grăuntelui de grâu, părul galben, ochii ascuțiți și la privire blândă. Sprâncenele îi erau negre și plecate, nasul potrivit, și buzele precum floarea de trandafir, pline de dulci cuvinte. Fața nici rotundă, nici scurtă, ci puțin lungăreață, mâinile și degetele lungi.
Pe scurt era de toată măreția neîmpărtășită, smerită, neprefăcându-și deloc fața, purtând cu sine și o aleasă umilință. Hainele pe care le purta erau smerite, precum arată și sfântul acoperământ al prea-sfântului său cap. Pe lângă toate acestea era învăluită însă și de mult har dumnezeiesc.
Iar sfântul Ambrozie mai adaugă:
Pe nimeni nu asuprea, ci tuturor le dorea numai binele. Nu s-a îngrețoșat niciodată de vreun om sărac, nici a râs de cineva, ci pe toate cele ce le vedea, le fericea. Nu se afla nimic în gura ei ca să nu fie dar vărsat. Era în toate lucrurile cele feciorești, iar vederea ei era chipul desăvârșirii celei dinăuntru. Adevărat model de milostivire și bunătate.
CU ÎNGERII ȘI SERAFIMII:
Dar știți voi oare că Fecioara cu chipul precum grăuntele de grâu și cu ochii precum măslina afară de chinurile nașterii a trecut prin toate suferințele omenești?...
O icoană ne-o înfățișează fugind pe un asin tocmai în pustiile Egiptului de frica lui Irod, care căuta să-i omoare Pruncul. O alta, ne zugrăvește traiul cel de fiecare zi al sfintei familii: Maica Precista torcând de zor ca să pregătească Fiului cămașa pentru care ostașii au aruncat sorții, dreptul Iosif cioplind lemnul, ca să poată hrăni pe Maica Preacurată și pe Prunc, iar copilul Iisus potrivind lucrul lemnului cu ferăstrăul și dalta.
Însă cea mai puternică și de neîntrecut durere a sa a fost însă, răstignirea Fiului său. Se cuvenea, dar, ca Maica îndurată să primească plata ostenelilor și încercărilor ei, mai cu seamă că de la Înălțarea Fiului Său la cer ardea inima într-însa de dor și așteptare.
Apropiindu-se, dar, clipa mutării ei la cele cerești, i-a trimis Fiul Său și Dumnezeul nostru blândă vestire prin Arhanghelul Gavriil despre această mutare și ramură de finic prea-luminoasă i-a dat ei, spre încredințare, de care vestire bucurându-se Născătoarea, s-a suit în muntele Măslinilor, îndeosebi să se roage. Și s-au închinat ei, până la pământ, pomii și verdețurile, lacrimi de rouă picurând din mugurii lor, pentru despărțirea ce avea să vină. Și voind ea să-și ia rămas bun și de la prea sfinții apostoli, în toată lumea răspândiți, a trimis Dumnezeu nor luminos și ia adunat de la margini și lângă patul Maicii i-a așezat, ca să jelească cu durere și cu cinste să îngroape preacuratul său trup. Și s-a veselit Preasfânta că i-a văzut și cu vorbe bune i-a încurajat. Apoi le-a spus ca cele două haine ale sale să le dea de pomană la două văduve sărace, apoi și-a dat sufletul în mâinile Dumnezeului și Fiului său. Apoi, cu laude și cântări a fost așezată în mormânt lângă muntele Eleonului, satul Ghetsimani.
Vrând însă Bunul Dumnezeu să descopere oamenilor că n-a dat stricăciunii vasul cel ales în care El sălășluise, a rânduit ca Toma Geamănul să nu poată fi prezent la prohodul Preacuratei Maici. Și, pentru aceasta, apostolii au deschis mormântul pentru ca să vadă și Toma preacuratul său trup. Însă, mirare mare i-a cuprins, căci nu au dat acolo decât peste giulgiurile de înfășurare, trupul Maicii Domnului fiind luat la cer de către Fiul său.
Iar acum cu îngerii și serafimii locuiește îndulcindu-se de vedere Fiului său și Dumnezeului nostru. Sălășluiește pe scaunul dumnezeieștii slave ca o Împărăteasă a cerului și a pământului, mai presus de toată zidirea, precum bie spune și David proorocul: ,,Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, în veșmânt aurit îmbrăcată și prea înfrumusețată” (Ps. 44, 11)
ÎN CER ȘI PE PĂMÂNT:
Mutându-se la viața cea nouă, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu nu ne-a părăsit. Și cu aceeași dragoste și râvnă, cu aceeași neînvinsă blândețe și smerenie, împărățește cerul și pământul deopotrivă. Ba, pe cât ne spun nenumăratele sale minuni, cu îndoită putere mijlocește către Fiul său pentru noi oamenii și îmblânzește dreptele Sale judecăți asupra păcatelor noastre.
De câte ori nu a plecat ai săi genunchi în fața Tronului Ceresc pentru obidiții ce cad în cursele vrăjmașului?!
Căci cunoaște foarte bine cu ce greutăți se luptă sărmanii oameni.
Din câte robii, blesteme și boli n-a scos și izbăvit pe copilașii neamului omenesc?! Căci ,,sabie a trecut prin inima ei” atunci când a fost răstignit Fiul ei.
Ce n-a iertat ea și cu ce neasemănate puteri nu a luptat ea pentru copilele și fetele ce au alergat la Sfântul său Acoperământ?!
Cu ce grabă și bucurie nu aleargă și astăzi în sprijinul creștinilor ce o roagă, plâng și se cuceresc ei; postesc, nădăjduiesc și se închină cu credință icoanei ei și cu vrednicie serbează sfintele sale pomeniri?!
De al tău sprijin să nu ne lipsești niciodată, Preacurată Maica lui Dumnezeu!
MERINDE pentru SUFLET- Mitropolitul Firmilian Marin, Mitroplitul Olteniei