1. Pentru ca „ideile noi sar ca puricii si-i pişcă pre multi” (cerandu-i iertare lui Tudor Musatescu pe care l-am parafrazat, care,de fapt, spunea: << Ideile sunt ca puricii, sar de la om la om, dar nu-i pişcă pe toţi!>>), iata ce ne spune parintele Constantin Necula:

<<Şi la noi, anii ‘50-56 au adus o discuţie întreagă în revistele teologice. Pe de o parte, unii susţineau deasa împărtăşanie, pe de altă parte alţii susţineau rara sau foarte rara împărtăşanie. „Nici deasă, nici rară – spunea Sf. loan Gură de Aur- ci cu vrednicie“.>>
Pare sa fie un inceput bun. Mai ales ca facem apel la cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur.

Dar:
<<Iar când vorbim de vrednicie şi nevrednicie la Sf. Împărtăşanie – fie vorba între noi, nimeni nu e vrednic a se împărtăşi. Hristosul din noi ne face să fim vrednici de Hristosul din potirul de dinaintea noastră. Atunci, în această grilă de valori, a teopatiei, a împreună-pătimirii cu noi a Dumnezeului Celui Viu, între Hristosul Ce locuieşte în noi şi Hristosul dinaintea noastră, stă toată cheia mântuirii noastre, până la urmă! Noi ne împărtăşim şi ne mântuim nu pentru că ne învrednicim, ci pentru că Dumnezeu ne-a voit întâi. Or, e foarte greu să-i faci pe oameni să înţeleagă acest lucru.>>

<<Să încui toate şansele omului de a se împărtăşi iar mi se pare, într-un fel sau altul, o lipsă de scrupule pastorale. Şi o lipsă de bun simţ pastoral să faci din ţânţar armăsar de fiecare dată şi să-i spui omului că dacă se împărtăşeşte din 40 în 40 de zile, abia atunci e în regulă cu Biserica. 40 de zile după care calendar? Exact ca imposibila imagine pe care mi-am creat-o în toamna aceasta mergând în Canada, în care îmi dădeam seama că ora 7 dimineaţa, în România, când preoţii se pregăteau să meargă la biserică, era ora 12 noaptea pentru mine, în Canada, când eu mă pregăteam de somn.>>
(Preot Constantin Necula, Îndumnezeirea maidanului, Editura Agnos, 2006, p. 279)
http://invitatielaortodoxie.wordpres...-impartasanie/



2. Va dau mai jos cateva FRAGMENTE dintr-un articol/interviu al parintelui Petru Pruteanu.

<<Calendarul bisericesc este memoria şi simbolul Orotodoxiei – un indispensabil element al Tradiţiei Bisericii, pe care este necesar să-l studiem, să-l preţuim şi să-l păstrăm intact, chiar dacă unora le trezeşte insatisfacţii.
În Ortodoxie, aceasta trebuie s-o ştim fiecare dintre noi, priorităţile şi structura celor două calendare – iulian şi gregorian, pot fi analizate numai în raporturile acestora faţă de viaţa liturgică a Bisericii Ortodoxe.
Astfel, Biserica Răsăritului a menţinut mai departe calendarul iulian, care, de aici înainte, se va numi şi stil vechi sau ortodox, prin opoziţie cu cel gregorian, numit şi stil nou sau catolic.>>

<<Cu regret unii ierarhi, precum patriarhul Constantinopolului Meletie IV (Metaxachis) (1921-1923), au căzut pradă acestei influenţe şi s-a decis „îndreptarea” calendarului iulian şi în Biserica Ortodoxă, suprimându-se diferenţa de 13 zile, şi astăzi ne-am pomenit într-o situaţie contrară Ortodoxiei cu o serie de consecinţe grave ce au urmat şi continuă să urmeze…

Astfel pe parcursul secolului al XX-lea cu stilul vechi (calendarul iulian) au rămas:
1. ― Patriarhia Ierusalimului. 2. ― Biserica Ortodoxă Rusă. 3. ― Biserica Ortodoxă din Serbia. 4.― Biserica Ortodoxă din Georgia. 5. ― Mănăstirile de la Sfântul Munte Athos.

Astfel fiind adevărul lucrurilor, de ce n-am fi lăsaţi în pace şi nu ni s-ar tot strecura şi nu ni s-ar tot îndesa gândul nepotrivit şi neortodox – fie din partea celor nechemaţi, fie din partea celor lipsiţi de adevăratul duh bisericesc – de a părăsi şi bisericeşte, după cum am părăsit politiceşte, stilul vechi, şi a ne însuşi stilul nou, care ar fi păcătuit mai puţin din punct de vedere astronomic, dar păcătuieşte mai mult din punct de vedere bisericesc. Ca născut din catolicism şi din anumite ambiţii papiste, stilul nou nu poate aduce nimic Bisericii Ortodoxe, în afară de dezbinare şi tulburare.>>

<<În concluzie: adepţilor ai reformelor bisericeşti şi ai calendarului nou, liberi sunteţi să adoptaţi orice sistem de calculare al vremii: păgân, creştin, ştiinţific sau nu; al lui Sosigene, Aximene, Lilio, Chiricescu, ş.a. – Naşterea Domnului, Învierea Domnului, însă, trebuie să se serbeze aşa cum ne-au lăsat Sfinţii Părinţi, încât să fie respectată Tradiţia Bisericii Ortodoxe.

Noi trebuie să fim alături de acele Biserici Ortodoxe care ţin, fără nici un compromis, stilul vechi în viaţa lor bisericească, drept urmare a hotărârilor canonice, care trebuie să rămână neştirbite…

Biserica nu cere de la noi decât numai devotament din tot sufletul şi din toată inima faţă de sfânta şi nepătata credinţă a Părinţilor noştri: iubirea şi afecţiunea pentru Biserica Ortodoxă Cea care ne-a renăscut pe noi nu prin stropirea inovatoare, ci prin dumnezeiasca baie a botezului apostolic; Cea care ne hrăneşte pe noi după Testamentul cel veşnic al Mântuitorului nostru… „…Să o înconjurăm dar cu gândul ca puii de cloşcă, în orice parte a pământului ne-am găsi…, când vrăjmaşul mântuirii noastre, oferind înlesniri înşelătoare…, pune cursele…, turnând otrava dăunătoare în apa limpede a Ortodoxiei…”.>>
http://ortodox.md/articole/un-striga...mas-in-europa/