<<- În ce măsură Sfânta Împărtăşanie ajută la îndumnezeirea omului? În acest scop se poate recomanda o mai deasă împărtăşanie?

Sfânta Împărtăşanie ajută la îndumnezeirea noastră, dacă este primită cu credinţă, cu pocăinţă şi dacă facem şi noi efort spre faptele bune, ca prin puterea Trupului înviat al lui Hristos să putem înainta spre o viaţă asemenea lui Hristos cel jertfit şi înviat.

Împărtăşania mai deasă, cu toată pregătirea, face ca în trupul şi sângele nostru să se întipărească tot mai mult Trupul şi Sângele cel curat şi înviat al lui Hristos, făcându-ne tot mai asemenea sfinţilor în curăţie, în dragoste, în duh de jertfă şi în puterea de a învia spre viaţa de veci, întru fericire. Astfel, devenim tot mai mult fii ai Tatălui după har şi fraţi între noi, în Hristos.
(Ieromonah Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești, Episcopia Romanului și Hușilor, vol I, 1984, pp. 184)


- Ce părere aveţi despre unii preoţi care acordă fără canon prea des Sfînta împărtăşanie? Nu cumva prin această practică ne apropiem de cea catolică şi desacralizăm cele sfinte?

Sfânta Împărtăşanie se dă credincioşilor care n-au căzut din credinţă şi au primit iertarea păcatelor grele prin Taina Spovedaniei. Unele dintre aceste păcate cer după mărturisirea lor un timp mai îndelungat de pocăinţă după săvârşirea lor: ucideri, avorturi.

Celor ce trăiesc în desfrâu sau necununaţi, chiar dacă arată această stare a lor unui duhovnic, nu pot fi primiţi la Sfânta împărtăşanie atâta timp cât continuă să se afle în această stare.

Credincioşii fără păcate foarte grele se pot împărtăşi de mai multe ori pe an, dar numai după spovedanie. E o tradiţie a Bisericii să acorde acestor credincioşi spovedania de patru ori pe an, în cele patru posturi mari: Postul Paştilor, al Crăciunului, al Adormirii Maicii Domnului şi al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Cei mai râvnitori şi cu o viaţă cât mai curată se pot împărtăşi şi mai des, dar totdeauna după spovedanie, şi cu cel puţin patru zile de post anterior, dintre care numai două sunt de post deosebit (Miercuri-Vineri).

O hotărâre a Sinodului din Constantinopol, la sfârşitul secolului XVIII, când se născuse o discuţie, dacă e bine să se împărtăşească cineva mai des sau mai rar, a hotărât că se poate şi una şi alta, dar totdeauna după spovedanie.


- „Aceasta poate duce la un automatism lipsit de simţire al primirii Sfintei împărtăşanii”

Gândindu-ne la tradiţia din timpurile de la început ale Bisericii şi la îndemnul dat prin preot la fiecare Liturghie: "Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi!" se pare că s-ar cuveni ca să nu rămână nici o Sfânta Liturghie la care să nu se împărtăşească câţiva credincioşi dintre cei cu o viaţă curată.

Dar credem că nu e bine să se împărtăşească toţi credincioşii sau foarte mulţi la fiecare Sfânta Liturghie, fără spovedanie şi fără post, chiar dacă ei se socotesc lipsiţi de păcate grele. Aceasta poate duce la un automatism lipsit de simţire al primirii Sfintei împărtăşanii.

Trebuie să trăim cu cutremur acest moment, atât din pricina obişnuinţei noastre cu tot felul de gânduri, de critici ale altora, de supărări cu alţii, cât şi din conştiinţa că ne împărtăşim cu Trupul prea curat al Domnului cerului şi al pământului şi cu prea scump Sângele Lui.

Pentru poporul nostru, mai ales pentru cel de la sate, Sfânta Împărtăşanie este o mare sărbătoare, care ridică această zi peste toate celelalte de peste an. Toţi oamenii se pregătesc cu multe rugăciuni, se îmbracă cu haine nefolosite alte dăţi, se iartă toţi unii cu alţii, se feresc în acea zi cât mai mult de la grijile obişnuite ale vieţii.

- Ce fapte bune ar trebui să facă credincioşii înainte de Sfânta Împărtăşanie? Dar după aceea?

Credincioşii trebuie să se împace cu cei cu care sunt supăraţi înainte de primirea Sfintei Împărtăşanii; să ceară iertare celor pe care i-au supărat şi să ierte pe cei ce le-au pricinuit supărări, dacă sunt apropiaţi aceia sau accesibili telefonic, prin comunicare personală; iar dacă nu, ştergând din sufletul lor orice urmă de mâhnire, şi odată cu aceasta rugându-se pentru ei.

Aceasta înseamnă să se împărtăşească cu cuget curat. Dacă sunt oameni lipsiţi în jurul lor, e bine, dacă pot, să-i ajute; dacă sunt bolnavi, bătrâni, fără nimeni lângă ei, să-i cerceteze. Să împlinească sfaturile ce le sunt date de duhovnic.>>

(Ieromonah Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești, Episcopia Romanului și Hușilor, vol II, 1984, pp. 64-66)