Ev. Matei 18, 18-22; 19, 1-2; 13-15
 	 					           		 		    				                								 			                                                                                           	Zis-a Domnul ucenicilor săi: adevărat vă spun vouă că oricâte veți lega  pe pământ, legate vor fi și în cer; și oricâte veți dezlega pe pământ,  vor fi dezlegate și în cer. Vă mai spun iarăși că, dacă doi dintre voi  se vor învoi pe pământ să ceară un lucru oarecare, acel lucru va fi dat  lor de Tatăl Meu, care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunați  în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor. Atunci, apropiindu-se  de Dânsul, Petru I-a zis: Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu,  când va greși împotriva mea? Oare, până de șapte ori? Iisus i-a răspuns:  Eu nu-ți zic până de șapte ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte.
  	După ce a sfârșit Iisus de rostit cuvintele acestea, a plecat din  Galileea și a venit în ținutul Iudeii, dincolo de Iordan. Și a mers după  Dânsul mulțime de oameni și i-a vindecat acolo pe cei bolnavi.
  	Atunci au adus la Dânsul pe copii, ca să-și pună mâinile peste ei și să  se roage, iar ucenicii îi certau. Dar Iisus le-a zis: 
lăsați copiii să  vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este împărăția  cerurilor. Și, punându-și mâinile peste ei, s-a dus de acolo.