[cezar_ioan]

În prealabil postat de heaven

Din practica pe care am efectuat-o la spitalul de nevroze Predeal,dar mai ales la cel de psihiatrie din Sibiu,toti pacientii pe care i-am vazut au fost adusi fie la cererea familiei ori cu politia atunci cand ajungeau sa comita vreo boacana,de genul sa dea foc casei,sa isi atace familia cu toporul s.a.m.d.
Am mai vazut si cazul unui batranel,care suferea de dementa si care ratacea amaratul pe strazi de niste ani buni,dupa ce si-a pierdut si familie si tot.Era internat pentru investigatii,iar paralel fundatia cauta sa ii gaseasca o solutie pentru a avea un acoperis deasupra capului...in rest,personal nu am vazut pacienti prezentandu-se de buna voie.Or exista,probabil,insa cred ca totusi sunt destul de rare cazurile.
Asta,in primul rand,pentru ca oamenii ajung acolo cand boala este destul de avansata, in plina criza psihotica ori in urma unui furor maniacal in care au devenit agresivi cu cei din jur,cand au existat tentative de suicid sau depresia a avansat in asa masura incat intreaga viata sociala,ocupationala si personala a celui in cauza este pe butuci si sunt adusi de cineva.Consumul de alcool si substante este iarasi un factor pentru care unii pacienti ajung sa aiba reactii psihotice s.a.m.d.
Constiinta bolii este de cele mai multe ori inexistenta.Din punct de vedere psihoterapeutic,nici nu ai ce lucra cu un om in starea aceasta,intai este nevoie sa ii faci investigatiile necesare,inclusiv neurologice,daca este cazul,iar apoi farmacoterapie.Abia dupa ce omul este stabilizat cat de cat, se poate discuta si de anumite terapii specifice acestor cazuri clinice.
Avand in vedere ca,totusi,arar,o tulburare psihica ajunge sa ia amploare peste noapte si ca,de regula,exista o etapa premergatoare,uneori de ani , in care niste simptome pot fi sesizate,uneori de catre cel in cauza,dar mai ales de catre persoanele apropiate,este important sa depasim aceast blocaj de mentalitate si sa apelam la ajutorul psihologului (sau sa indrumam persoana respectiva) in prima etapa,iar daca este nevoie de mai mult,acesta va fi cel care ne sugera sa consultam in paralel si un psihiatru.
Este o vorba haioasa,insa pe atat de adevarata : "Mai bine plangi la psiholog,decat sa razi mai tarziu la psihiatru!" :)
Am observat ca acum cateva postari Laurastifter relata despre o cunostinta care este schizofrenica si nu intelegea pentru ce a fost nevoie sa fie privata de libertate....Laura,te asigur,ca daca doctorii au apelat la aceasta masura ei au facut-o din doua motive: fie aceasta fata devenise un pericol pentru ea,fie pentru cei din jur.Iar pentru asta nu este necesar sa ai 1,90 inaltime si 100 de kg...Madalina Manole era o faptura firava,la fel si Malina Olinescu si totusi s-au sinucis.Ori cazul in care o femeie din Brasov si-a ucis bebelusul in plina criza psihotica decapitandu-l,pentru ca vocile ii spuneau ca este fiul diavolului, caz petrecut chiar in februarie,anul trecut.Dar si cate alte nenorociri...
Ar fi bine,totusi,daca am intelege ca oamenii aceia care sunt medici si psihologi clinicieni iau niste hotarari nu din vreo pornire de sadism,ci pentru ca pur si simplu masurile de siguranta pentru pacient si pentru cei din jurul sau sunt o chestiune de cele mai multe ori chiar de viata si de moarte...

Sigur, dacă ne referim la astfel de situaţii-limită, la destructurări ale personalităţii atât de avansate (cu tulburări majore ale identităţii, cu delir sistematizat, cu "voci" ş.a.m.d.), implicit vedem ca unică soluţie intervenţia în forţă a familiei, cunoscuţilor, poliţiei etc.
Totuşi, în multe clinici (şi îmi vine în minte acum, prin asociere cu Predealul, clinica de la Câmpina) vin oameni cu tulburări cronice, care îşi cunosc boala, care au un contract al lor cu psihiatrul, contract/înţelegere pe care le respectă.
Spitalul nu e mereu doar un aşezământ pentru urgenţe majore. Se petrec şi lucruri mai aşezate, mai cuminţi.
La spitalul Fundeni nu se internează oamenii doar când îi omoară ulcerul, pancreatita hemoragică şi infarctul miocardic. Se internează mulţi încă din vreme, dacă vor să-şi trateze debutul unei boli şi să încerce să influenţeze evoluţia spre un prognostic favorabil.
Dacă un spital este plin doar cu pacienţi psihotici sau cu oameni năruiţi de demenţa senilă, aceasta arată cel puţin trei lucruri:
a) educaţia catastrofală a publicului, care aşteaptă ultimul moment pentru a merge la doctor, aşadar lipsa măsurilor profilactice sau ale intervenţiei timpurii - vechea balcanică tărăşenie
b) neîncrederea în medic
c) ineficienţa intervenţiei medicale de-a lungul evoluţiei bolii, poate şi din pricina faptului că pacienţii nu sunt complianţi, nu cooperează adecvat cu medicul în efortul curativ.

Cu cât spitalele vor avea mai mulţi clienţi aflaţi în stadiile incipiente ale bolii, iar nu aproape de exitus, cu atât vom înţelege că am avansat în prosperitate, pe toate planurile.
Deocamdată în spitalul Obregia, repet, situaţia e chiar roz: puţini "nebuni", slavă Domnului! Se confirmă că uneori Capitala îşi merită numele şi renumele.