[cristiboss56]

Este un crâmpei, este o atmosferă de iad, pentru cei fără Dumnezeu, căci pentru cei ce au credinţă în Dumnezeu nu există singurătate! Pentru un om care are convingerea şi credinţa şi certitudinea existenţei spirituale de care ne vorbeşte Hristos şi Biblia, nu există singurătate.

În lumea materială, în lumea noastră pământeană, singurătatea înseamnă iad?
Da. Este un crâmpei, este o atmosferă de iad, pentru cei fără Dumnezeu, căci pentru cei ce au credinţă în Dumnezeu nu există singurătate! Singurătatea este un infern, un iad pentru cei ce nu-l au pe Dumnezeu. N-are pe nimeni, şi chiar dacă e în societate, dacă n-are credinţă în Dumnezeu, şi cel ce se află în societatea cea mai veselă, şi dacă-i în familie, şi dacă oriunde e, se simte singur.
Un om care nu-l are pe Dumnezeu se simte părăsit, în singurătate, înspăimântător. Dar un om care-l are pe Dumnezeu niciodată nu este singur. Singurătatea nu-l omoară ci, dimpotrivă, se simte fericit în singurătate. Pentru că în singurătate el poate să se simtă într-o atmosferă mai potrivită, unde poate să se gândească mai profund la Tatăl nostru ceresc. Unde se poate ruga mai liniştit, unde poate să-şi desfăşoare gândurile, să urce cu gândurile până la Dumnezeu. Că dacă nu dispune de această linişte, îl tulbură gălăgia. De aceea toţi sfinţii au iubit singurătatea şi pustia. Nu pentru că au fugit de societate, ci pentru că acolo se întâlneau cu Dumnezeu. Îl contactau pe Dumnezeu, ca să zic aşa mai vulgar. Pentru că intervin toţi cei din singurătate, toţi călugării din mânăstire, care nu se simt singuri, ci se simt mai aproape de Dumnezeu. Ei stau de vorbă cu Dumnezeu pentru toată lumea. Pentru cei din singurătate, pentru voi, cei ce sunteţi în singurătate, care vă simţiţi copleşiţi de singurătatea infernală de Iad. Niciodată, şi am mai stat de vorbă despre acest lucru, aparent un lucru ce pare greu de acceptat, niciodată un om nu este singur.
Pentru un om care are convingerea şi credinţa şi certitudinea existenţei spirituale de care ne vorbeşte Hristos şi Biblia, nu există singurătate. Oare nu se simte aici, unde ne găsim noi, că fiecare avem un martor lângă noi, copiii aceştia, tinerii aceştia care filmează, au un înger lângă ei. Tu ai un înger lângă tine, eu poate unul sau mai mulţi îngeri, deci singurătatea este o boală, este o nenorocire pentru care omul este vinovat. Din această cauză el trebuie să sufere şi această nefericită viaţă de însingurare.


(Iustinian Chira - Bogdan Eduard, Convorbiri în amurg, Editura Dacia, 2006, p. 129)