De ce gandul se duce cand vorbim de frumusetea exterioara doar la pacat. Au doara nu Dumnezeu ne-a lasat atatea frumuseti sa ne bucuram de ele? E pacat sa te bucuri de cele lasate de Domnul?! Nu vorbesc de mandrie, patima, ci doar de bucurie!
Cine nu se bucura de amintirea merelor coapte in soba, de caldura unui foc in soba si bucuria de a sta alaturi de prieteni si de a bea o cana de vin fiert? Cine nu se bucura de vederea unui chip frumos si luminos, de zorile unei dimineti si crestele unor munti, de apele limpezi ale unui lac si linistea amiezelor de vara si racoarea unui pepene zemos? Toate acestea fac parte din " lumesc"...
Apoi, ce poate fi mai minunat decat sa descoperi partea frumoasa a fiecarui om, chiar si acolo unde nu te-ai astepta sa gasesti nimic?
Intr-adevar, descoperim pe zi ce trece ca valorile se rastoarna, ca aspectul fizic conteaza din ce in ce mai tare, dar nu e neaparat ca un aspect fizic minunat sa ascunda o uratenie sufleteasca. Si sub ceea ce e vident ca uratenie sufleteasca, intotdeauna se gaseste un graunte de frumusete, pe care nu ne " coboram" sa il descoperim; sa nu ne "murdarim" oare?! sau ne consideram prea buni ca sa mai acceptam ca putem afla frumusetesufleteasca si in alt suflet?
|