Povestea vulturilor aurii
Se spune ca, departe, exista un loc foarte frumos, în care traiesc vulturii aurii. Nu toate penele lor au aceasta culoare nobila, ci numai o aripa; la masculi, cea dreapta, iar la femele, cea stânga. An de an, pe masura ce puii cresc, parintii pleaca în ultima lor calatorie: zboara zile îndelungate pâna ajung la Muntele Linistii. Acolo unde au murit si parintii lor.
Si se mai spune ca într-un an, oprindu-se sa se odihneasca peste noapte, ultima calatorie a devenit cât se poate de trista: vulturii au fost prinsi, printr-o mestesugita cursa, de catre niste oameni care credeau ca se vor îmbogati vânzând penele care straluceau ca soarele. Au taiat pasarilor preafrumoasele aripi si le-au agatat la brâu, ca pe niste scalpuri. "Ei, acum sa se târasca pe jos, ca niste serpi, pâna mor. De ce au vrut sa moara în Muntele Linistii?" - a întrebat unul dintre ei, care nu se gândea niciodata la moarte.
De durere si de amaraciune, vulturii mai slabi au murit imediat. Însa cei tari se încapatânau sa zboare cu o singura aripa. Fâlfâiau din ea, cu rabdare, având o vointa nepamânteana; dar tot nu puteau zbura. Se gândeau cu tristete: "Ce vor zice puii nostri, care vor veni la anul sa moara lânga trupurile noastre, când vor vedea ca nu am ajuns la Muntele Linistii?"
Sprijinindu-se unul de altul, si gândindu-se la urmasii ramasi acasa, doi vulturi au simtit cum suferinta începe sa li se aline. Si stând asa, asteptând parca sa le creasca aripi, ei au simtit ca durerea se preschimba în putere.
Da, da, chiar asa: stând lipiti unul de celalalt, durerea li se preschimba în putere. Au încercat sa zboare astfel; la început fâlfâiau din aripi încet, plini de sfiala, si apoi din ce în ce mai puternic. Pe masura ce se ridicau, de jos se vedea un singur trup, cu doua aripi. Se vedea o singura cruce.
Luându-se dupa ei, s-au ridicat si alte cruci; s-au ridicat spre Muntele Linistii... "
|