[dobrin7m]

"Iar Preotul Ioanichie fiind cu adanca credintasi nemasurata teama fata de Dumnezeu, facea tocmai dupa porunca stapanului sau si dupa cum si cugetul lui ii spunea, slujind si inaltand rugaciuni cate Domnul cu lacrimi fierbinti ca sa pazeasca Biserica si pe credinciosii ei de navala paganilor.

N-au trecut multe zile si a venit imparatul Amfilog cu ostile sale, a sfaramat toata cetatea trecand-o prin foc si sabie, iar la urma a trimis sa risipeasca si Biserica ce era inaltata deasupra Sfantului Mormant al Domnului si Mantuitorului nostru IIsus Hristos.
El insa nu a ingaduit aceasta faradelege si a acoperit biserica cu un nor incat nimeni nu mai putea sa o vada.
Mai marele ostilor s-a intors la imparat si a spus ca praf si pulbere s-a ales de cetatea crestinilor dar ca n-a putut gasi biserica crestinilor.
Foarte s-a maniat Anfilog la vestea aceasta.
Atunci a chemat pe cel mai credincios sfetnic al sau si l-a trimis cu o mana de ostasi sa caute Biserica si sa iscodeasca de ce generalul cu oastea cea mare nu a putut-o gasi.
Din voia lui Dumnezeu sfetnicul imparatului n-a mai fost oprit de nori sa intre in Biserica. Intrand , nu a gasit decat pe preotul lasat de Patriarh si pe un ajutor al sau cu care impreuna se pregatea sa slujeasca Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie.
Ca un leu racnind a sarit paganul asupra preotului ca sa il prinda, sa il lege si sa il duca stapanului lui.

Dar , O Doamne, mare este puterea Ta si nepatrunse sunt gandurile Tale! Iata ai vrut acum sa se arate necredinciosilor puterea Ta cea mai presus de oameni si de arme. Caci deodata au intepenit mainile paganului intinse asupra preotului. Tepene ca de fier s-au facut si nici cum nu putea sa le mai indoaie. Acum a vazut el semn al credintei crestinesti.
Cu mintea lui, luminata o clipa, a inteles de unde este acest semn si a cazut in genunchu cerandu-si iertare.
Binecuvantandu-l preotul l-a facut sanatos."

Imparatul hotaraste sa mearga calare cu toata oastea , luand cai si camile si pe toate le-a bagat in Sfanta Biserica.
Chiar in acel moment preotul spunea rugaciunea ce o spun toti preotii in Biserica inaintea inceperii Sfintei Liturghii: (cred Florin ca aceasta este rugaciunea de care ai intrebat acum cateva zile):
"Doamne, trimite mana Ta si ma intareste spre slujba aceasta, ca neosandit stand inaintea infricosatei Tale mese, sa savarsesc jertfa cea fara de sange. Ca a Ta este puterea si marirea in vecii vecilor . Amin!"

Si atunci toate necuvantatoarele , ca lovite de traznet au cazut jos si au murit.
Imparatul a ordonat sa se scoata toate vitele moarte afara si a spus:
" Sa sedem si sa vedem cum savarsesc crestinii jertfa lor, ca sa putem povesti si noi de aceasta imparatului nostru Amurat."
Si au sezut. Preabunul Dumnezeu insa nu vrea moartea pacatosilor, nici a necredinciosilor, ci sa se intoarca si sa fie vii.
De aceea a trimis lumina stralucirii sale (iata asupra unui pagan a trimis lumina!!!) si a luminat ochii cei impaienjeniti ai sufletului lui Anfilog, care cu luare aminte a stat la ascultarea dumnezeiestii Liturghii.
Si astfel nu a mai vazut pe preot cu fata de om, ci fata de inger, mai luminata decat soarele. Asa sunt preotii lui Hristos in slujba lor.
O mare multime de ingeri imbracati in haine albe, stralucitoare si cu fete luminate, au in mijlocul lor un Prunc minunat si impodobit mai mult decat podoabele cerului si ale pamantului, luminat si infrumusetat foarte."