[cezar_ioan]

Antiecumenism: deşi suntem amândoi credincioşi, deşi suntem mădulare ale Bisericii, tu faci constant o mişcare care pe mine mă miră şi mă supără chiar: nesocoteşti specificul fiecărui domeniu în parte şi reduci totul, absolut totul, la un singur domeniu. Ignori complexitatea lucrurilor. Şi cauţi să distrugi ceea ce nu cunoşti, de fapt.

Or, dragă Antiecumenism, îţi atrag iarăşi atenţia că realitatea nu constă în stăpânirea despotică a unui domeniu peste toate celelalte ci, aşa cum se poaet lesne constata, în con-vieţuirea tuturor nivelelor şi formelor realităţii, toate avînd însă o ierarhie (atât înlăuntrul domeniilor cât şi între ele).
Sunt paliere şi paliere, fiecare cu nivelul lui.
Una e durerea de unghie, alta e durerea de cap, una e sfinţirea apei, alta e sfinţirea credincioasului....

"La baza bolilor mintale nu stă sexualitatea, cum zice Freud" - scrie acolo în textul la care ai trimis.
Mai întâi, atrag respectuos atenţia, că Freud NU ZICE NICĂIERI CĂ BAZA BOLILOR MINTALE ESTE SEXUALITATEA. Aceasta este o vulgarizare a teoriei psihanalitice.

Acum, dacă ar fi adevărat că toate bolile sufleteşti (psihice şi comportamentale) vin din mândrie (teorie spre care, mărturisesc, eu însumi înclin cu putere),
va trebui să explicăm cel puţin următoarele:

a) de ce uneori copiii mici, de 2-3 anişori, sunt autişti, depresivi, psihotici, epileptici etc. Din mândrie? Au ei mândrie, micuţii care abia au învăţat să meargă şi să gângurească?...
b) de ce oameni foarte smeriţi, unii chiar cuvioşi de-a dreptul, au suferit în timpul vieţii de unele sau altele dintre cele pe care le numim tulburare psihică, de un fel sau altul;
c) de ce după tratamentul corect, psihologic şi/sau psihiatric o mulţime de oameni care mai înainte fuseseră chiar exorcizaţi (fără folos) s-au făcut bine şi chiar au practicat mult mai profund viaţa de credinţă (unii dintre ei fiind chiar preoţi, eu cunosc pe câţiva şi îi poate cunoaşte oricine ţine morţiş să afle - să caute şi va afla)

Cât priveşte treaba cu sexualitatea ca origine a bolilor psihice, orice persoană care se încumetă să dea dispreţuitor la o parte un material uriaş adunat în ultima sută de ani pe această temă - ar trebui să îşi facă o analiză mai serioasă la capitolul Frica de Dumnezeu.
Nu putem minţi cu uşurătate o lume întreagă doar pentru că ni se pare nouă, în cămara minţii noastre, că suntem pricepuţi la tot ce mişcă sub soare.

A hotârât vreun sobor bisericesc, sinodal sau nu, spunînd "Părutu-ni-s-a nouă şi Duhului Sfânt" că opera lui Freud este mincinoasă şi că trebuie să ne ferim de ea? Ne învaţă Biserica să fugim de psihoterapeuţi şi de psihanalişti atunci când avem anumite probleme sufleteşti? Unde? Cine? Când?

Nu voiesc să contrazic nici o faţă bisericească legat de etiologia bolilor mintale. Din dragoste pentru sfinţiţii slujitori, mai întâi, precum şi din frică de Dumnezeu.
Dacă m-aş întâlni cu vreun autor bisericesc şi ar afirma că Freud a minţit atunci când a tratat nevrozele cu etiologie sexuală infantilă, aş dialoga atunci cu persoana respectivă şi sper că ne vom lămuri cumva.

Dar aici discut cu tine.
Şi îţi voi spune ţie câteva lucruri de care sunt sigur, atât cât poate fi un om sigur de ceva:

1) Toţi practicanţii psihoterapiei ortodoxe (Avdeev, Larchet etc. - sunt mulţi azi în lume care sunt terapeuţi ortodocşi) dau mare atenţie unui amănunt crucial în diagnosticul şi tratamentul afecţiunii sufleteşti. Acesta se numeşte "diagnostic diferenţial".
Ei fac cu grijă deosebire între etiologia care ţine de mândrie, demonizare etc., pe de o parte şi etiologia strict naturală, provenind din funcţionarea complexă a corpului (printre ale cărui organe se numără şi creierul).

2) Unele boli sunt de origine demoniacă; altele nu (ţin de zeci şi sute de factori naturali, biologici şi psiho-sociali, de obicei co-intricaţi în sisteme complexe de factori cu acţiune morbidă, pe care îi vei cunoaşte doar când vei pune mâna serios pe carte, pe foarte multe cărţi grele, deloc comode).

3) În timpul lui Freud, mare parte din nevrozele isterice se datorau educaţiei foarte stricte, pline de tabuuri, ale societăţii austriace şi europene (precum şi americane), cu influenţă religioasă din partea BC şi mai ales din partea modului defectuos în care lumea răstălmăcea învăţătura BC (precum şi la noi mulţi rătălmăcesc învăţătura BO).

4) Freud a făcut distincţie clară şi extrem de fină (nu pricepe chiar oricine) între, de exemplu, paralizia cu etiologie organică şi paralizia isterică cu origine în sexualitatea infantilă a pacienţilor. În "Omul cu şobolani", vei afla chiar cum e cu nevroza obsesională generată de o proastă dezvoltare în stadiul numit "anal" (pe care l-ai traversat şi tu, sper, cu succes, deşi nu ştii despre ce-i vorba şi dealtfel nici nu e obligatoriu să cunoşti pentru a fi un om sănătos - merge de la sine, dacă l-ai traversat corect când erai micuţ).

5) Freud şi-a revizuit teoriile într-un sens ascendent: a adus tot mai multe argumente aasupra ravagiilor pe care le face sexualitatea neconştientizată şi prost interpretată, luptînd toată viaţa să elibereze pe oameni de sub influenţa duhului sexualităţii morbide şi încercînd să arate că omul e o fiinţă culturală care îşi poate controla frumos, între anumite limite, natura. Doar că nu ştie s-o facă, mai întâi pentru că se ţine la ignoranţă şi superstiţie.

6) Arătînd fără putinţă de tăgadă că el însuşi, mai întâi, îşi controlează libidoul sexual (şi încă în limitele ascultării de Biserică!), Freud:
a) nu a avut relaţii sexuale cu logodnica lui, deşi logodna a durat mulţi ani, din motive expuse pe larg în cărţile cu caracter biografic;
b) după oficierea căsătoriei a avut mai mulţi copii, fiind un înverşunat luptător împotriva utilizării prezervativului şi a altor contraceptive (a arătat mereu cât este de nesănătos prezervativul, prin influenţă atât asupra psihicului bărbatului cât şi asupra femeii);
c) după ce soţia lui a născut ultimul copil, Freud şi soţia au stabilit de comun acord să se abţină de la relaţiile sexuale. Şi aşa au făcut, până la sfârşitul vieţii, trăind zeci de ani în curăţie, în dragoste sufletească.

Cine mai face azi, fie şi în ţara cu atâta dispreţ pentru Freud, ceea ce a făcut el în timpul Logodnei? Câţi tineri mai fac azi logodna şi câţi ascultă de cele bisericeşti în timpul logodnei? Cugetă singur, de voieşti...
Cine mai practică azi abstinenţa, deşi a făcut deja 4-5 copii, deşi e încă tânăr şi sănătos, deşi e căsătorit, deşi îi iubeşte soţia etc. Cu renunţare clară la prezervativ şi orice alt mijloc contraceptiv. Cugetă singur, de voieşti....

Aşadar, Freud nu a fost un adept al libertinajului sexual, nici un obsedat sexual, cum cu neruşinare spun ignoranţii şi cei cu probleme sexuale evidente
ci, dimportivă, a fost un om care, prin geniul lui şi cu harul lui Dumnezeu, a făcut lumină asupra sexualităţii, arătînd cum poate fi corect dirijată pentru a nu conduce la boli, arătînd cum poate ea îmbolnăvi pe oameni şi cum trebuie tratate bolile care au origine sexuală (întrucât nu toate tulburările sufleteşti au etiologie sexuală), arătînd că abstinenţa poate fi practicată fără probleme, arătînd că spiritul omenesc poate şi trebuie să se elibereze de seducţia uneori morbidă a sexualităţii, arătînd că omul poate sublima energia sexuală pentru a-şi atinge alte scopuri, mai înalte, în familie, cultură, societate etc.
Freud nu a robit pe om sexualităţii, cum spun detractorii şi ignoranţii, ci i-a arătat omului cum să fie liber faţă de pulsiunile sexuale, pentru a nu deveni cu totul pământ ci, cu sau fără viaţă sexuală, să devină om.

Psihoterapia ortodoxă este un domeniu de graniţă, interdisciplinar, care cere un mare simţ al discernământului la cel care o practică. Precum şi la cei care o comentează.
Realitatea, aşa cum o crează şi cum o îngăduie Bunul Dumnezeu în toată marea ei complexitate, nu permite nimănui să dea mereu cu barda, retezînd după plac şi eliminînd ce vrea şi cum i se pare.
Puţină prudenţă, totuşi...