Sursa :
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p2092.htm
Evanghelia de astazi cuprinde o biruinta covarsitoare a lui Hristos asupra firii.
Era dupa slavita minune a inmultirii painilor, cand Domnul a hranit cinci mii de barbati si, pe langa ei, femeile si copiii, cu cinci paini si doi pesti, mai ramanand inca douasprezece cosuri cu ramasite.De pe atunci Domnul a stravazut ce va fi si a pregatit pas cu pas o minune noua, la care ucenicii nici nu visau.Mai intai i-a trimis pe ucenici cu corabia pe malul celalalt, apoi a dat drumul multimilor, dupa care S-a insingurat in munte ca sa Se roage.
Faptele bune trebuie sa premearga rugaciunii, pentru ca atunci si rugaciunea ajuta faptelor bune.Trebuie sa ne marturisim credinta prin fapte bune, si abia apoi prin vorbe. Dar tot lucrul bun, fie facut sau pe cale de a fi savarsit, fie trait sau auzit sau citit - oricare fara deosebire - trebuie atribuit lui Dumnezeu si nu noua, pentru ca nu cu desteptaciunea sau cu dreptatea noastra l-am izbutit, de vreme ce nimic nu suntem inaintea Domnului.
Seara, cand ucenicii pornisera pe mare cu corabia, apele erau linistite, dar starnindu-se vantul, valurile s-au ridicat uriase ( cum se intampla des pe acolo), corabia se clatina manata in colo si incoace iar ucenicii erau ingroziti.Ei aveau desigur sa-si aminteasca o alta furtuna pe mare, cand El era cu dansii pe corabie iar ei L-au desteptat inspaimantati.In vremea acelei furtuni pe mare, incercarea ucenicilor fusese mai mica, pentru ca El se afla cu ei in corabie, chiar daca dormea.Acum insa, in aceasta noua furtuna, incercarea credintei lor e mult mai mare.Hristos este departe, foarte departe, in munte, in pustietate.Cum sa-L strige? Cum sa-I dea de veste in ce nenorocire se afla ei?Pe cine sa trimita la El cu o solie?
Pe cand ucenicii se dau de ceasul mortii, deodata le apare Hristos umbland pe apa, la a patra straja din noapte.Evreii ca si stapanitorii lor, romanii, imparteau noaptea in patru straji, fiecare masurand trei ceasuri.Domnul le-a aparut asadar ucenicilor la straja a patra, in ultimul patrar al noptii, chiar inainte de zori.Se crapa de ziua?Noaptea era cu luna? Ori le-a stralucit lor Domnul in intuneric cu lumina Taborului?Nu stim. Totul e ca ucenicii L-au vazut pe apa si s-au inspaimantat.Aceasta frica noua era cu mult mai mare decat groaza din fata furtunii si a primejdiei de moarte.Nu stiusera ca Domnul lor are asemenea putere, asemenea stapanire asupra naturii;Hristos nu le dezvaluise inca lucrul acesta.Il vazusera poruncind marii si vanturilor, dar nu-si inchipuisera ca poate merge pe apa ca pe uscat.
Cata vreme il purta credinta, Petru umbla pe apa, dar cand s-a indoit a inceput sa se scufunde, pentru ca indoiala aduce frica.Intelesul tainic al iesirii din corabie si umblarii pe apa catre Domnul Iisus Hristos inseamna pazirea sufletului de grija de trup, pornirea spre Mantuitorul pe calea primejdioasa a duhovnicescului.Asemenea porniri au multi credinciosi din cei fricosi, la care bucuria lui Hristos se amesteca cu indoiala.Adesea acestia doresc sa scape de grija de trup ca sa-L urmeze pe Hristos, Imparatul lumii, in duh, dar repede se simt pierduti si se intorc la indeletnicirile lor trupesti de mai inainte, la corabia clatinata de valuri.Numai cei foarte inalti duhovniceste, eroii cei mari ai omenirii, au izbutit prin indelungata lucrare a statorniciei in credinta sa iasa din corabia lor trupeasca pe marea involburata a vietii duhovnicesti la intalnirea cu Hristos.Doar ei au trait adanc si frica de-a-si parasi corabia, si spaima in fata furtunii, si negraita bucurie a intalnirii cu Hristos.Apostolul Pavel a trait inca din viata pamanteasca aceasta despartire a sufletului de trup, precum si alti sfinti dupa dansul.
Sa vedem ce s-a intamplat cu Petru, cel inca plin de frica.Cum il sperie acum vantul, daca nu l-a speriat marea?Parca ar fi un copil care atunci cand incepe sa mearga, face cativa pasi, dar la prima miscare a celor din jur isi pierde cumpatul si cade.Asa si cu avantul nostru duhovnicesc: nimica toata ne rastoarna si ne intoarce din drum.
Oare s-a indoit Avraam cand il ducea pe fiul lui spre jertfire?Oare nu Dumnezeu l-a scapat? Nu-L slavea Iona pe Dumnezeu in burta chitului, si a fost scapat? Cum nu s-au indoit cei trei tineri in cuptorul de foc, si credinta lor i-a scapat?Dar Daniel in groapa cu lei?Dar fericitul Iov, plin de rani si de bube?Petru a fost slab, si Domnul l-a intarit in credinta. Si intre sfinti multi au fost slabi la inceput, dar la sfarsit au fost tari.
Cum a urcat Domnul in corabie, vantul a stat. Acum la aceasta noua mare minune, ucenicii nu se mai mira, ci este prima oara cand ei toti Il marturisesc pe Iisus Fiul lui Dumnezeu. Era si Iuda printre dansii, L-a marturisit si el. Mai tarziu, din lacomie, s-a lepadat de Domnul si Invatatorul sau. Si Petru s-a lepadat, si inca de trei ori, dar lepadarea lui Petru nu a fost pusa la cale dinainte, cu sange rece, ci a fost o fapta a fricii pentru care indata s-a cait si a plans cu amar.
Au sosit la Capernaum, catre care mergeau.Cine a calatorit in Galileea poate sa-si dea seama ce departe i-a aruncat furtuna pe apostolii lui Hristos. Betsaida si Capernaum se afla amandoua in partea dinspre miazanoapte a marii. Cand s-au imbarcat mai jos de Betsaida, apostolii aveau doar sa pluteasca de-a lungul tarmului. Ni se spune cu toate acestea ca vasul a fost dus de furtuna in mijlocul marii. Acolo, in mijlocul marii, le-a aparut Domnul mergand pe apa.Cand s-a oprit furtuna, corabia a trebuit sa navigheze inapoi, mai jos de Capernaum.
Si noi asadar, cautam scapare sub aripa cea puternica a lui Hristos, acolo unde nu sunt furtuni, nici vant, nici naluci, acolo unde vom afla cu imbelsugare tot lucrul bun: bunatati netrecatoare, nesupuse destramarii, moliei si ruginii, acolo unde, impreuna cu ingerii si cu sfintii, vom slavi biruintele lui Hristos, a caror marire n-o putem intelege in viata aceasta muritoare, ingradita vederii noastre. Acolo toate ni se vor descoperi, toti ne vom bucura si bucuria nu va avea sfarsit.
SLAVA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, IMPREUNA CU TATAL SI CU SFANTUL DUH, TREIMEA CEA DE O FIINTA SI NEDESPARTITA, ACUM SI PURUREA SI IN VECII VECILOR .AMIN.