Citat:
În prealabil postat de VladCat
Din câte am observat eu prin Vietile Sfintilor si alte scrieri bisericesti, mai mult sau mai putin contemporane, iesirea din ascultare se termina negresit cu ceva traumatizant :)
(Acum e drept ca sunt si cazuri in care ascultarea de duhovnic poate sa nu fie chip al ascultarii de Hristos deci situatia poate fi mai complicata...)
|
Nu neaparat.
Stiu un caz concret, in care o familie, cu probleme materiale, a primit de la duhovnic sfatul (porunca?!) ca sotia sa intrerupa alaptarea la copilul care il aveau (nu avea inca 2 ani) si sa mai faca unul.
Au cerut binecuvantare sa-si schimbe duhovnicul, au primit-o cu chiu cu vai iar noul duhovnic nu le-a mai cerut astfel de dovezi extreme de credinta.
Au 3 copii in prezent si nu le vine chiar usor si nu e vorba neaparat de bani (cine are copii 2-3 copii macar stie de ce) dar se descurca.
Desigur, putem sa ne imaginam ca daca faceau ascultare de duhovnic, le-ar fi cazut o avere din cer si le-ar fi fost mult mai usor material, dar realitatea asta este.
Deci daca intr-o astfel de chestiune schimba duhovnicul si noul duhovnic nu le cere acelasi lucru controversat, inseamna ca era vorba de ambitia unui om sau Dumnezeu care vorbeste prin gura duhovnicului, s-a razgandit?
Sigur, in unele cazuri extreme, duhovnicul poate fi ca spitalul de nebuni, te internezi acolo si te dai 100% pe mana medicilor, acceptand orice tratament, indiferent cat e de traumatizant, sperand ca vor face din tine iarasi om, macar cat de cat.
Insa exact ca si in etica asistentei psihologice, in majoritatea cazurilor, cand vorbim de oameni majori, normali in sensul ca nu sufera de patimi sfasietoare, cred ca cea mai buna abordare este ca sa incurajezi omul sa ia decizia cea buna, sa i-o
argumentezi, lasandu-i in cele din urma libertatea de alegere, nu sa i-o impui, eventual mascata de pretexte.