[cezar_ioan]

Şi pentru ce n-am merge la Sfânta Slujbă?
Mă bate gândul acum să fac o listă de bunătăţi, un şir de daruri primite, de-o vreme... Ce găsesc la Sfânta Liturghie? Îndrăznesc să fomulez cumva, stângaci şi deloc priceput:
- mai întâi chiar Casa Domnului. O casă, un adăpost, un cămin, o intimitate. Şi nu orice fel de casă, ci însăşi Casa lui Dumnezeu. Sunt chemat acolo, sunt aşteptat, sunt dorit. O casă şi totodată o barcă, o corabie, un pod plutitor peste ape adânci şi necunoscute, un Cârmaci de nădejde în care îmi pun toată nădejdea, o arcă. Ea începe aici şi ne duce departe... în pace...
- timp liturgic, timp fără ceas, timp dulce, timp amar, timp de cutremur, timp de nădejde, timp de înviere.
- fraţi şi surori, oameni ca şi mine, omenitate şi omenesc, susţinere mutuală şi explicită, pilde vii, mulţime care mă trece din solitudinea de visuri într-o ceremonie a comuniunii în inimă înfrântă şi smerită; puteri sporite, braţe întinse pentru firavul meu duh, pentru şandramaua mea încropită şi zdrenţuită foarte.
- preotul, dascălul, clopotarul; îndrumătorii şi veghetorii mei pământeşti, tocmiţi de dincolo, din tării cereşti.
- poarta spre morţii mei uitaţi şi nedreptăţiţi, din pricina răutăţii şi nebuniei mele; puindu-i pe pomelnic, suspinînd pentru ei, mai capăt un licăr de nădejde. Dorul meu şi căinţa pentru ei se mângâie cu rugăciunea, cu firul frumos vălurit al cântării, cu parfumul tămâiei, cu diamantul lacrimilor toate...
- poarta nădejdii mele spre cei vii; dramul meu de speranţă că mă vor ierta, pepenele dulce al iertării lor de către mine; mâna întinsă către vecinul meu pe care ieri l-am supărat şi care, iată, aici, acum, îmi întinde mâna, mai mult sau mai puţin împăcat, în numele Domnului. Mi-o întinde, într-un sfârşit, iar mie îmi cântă îngerii prin oase şi mă podideşte plânsul. Mare şi bun eşti, Doamne! Ce om bun e vecinul meu, iar eu, netotul, cum îl credeam de rău...
- chipuri, vorbe, fapte de sfinţi, aduceri aminte că omul e muritor şi iată, totodată, nemuritor şi triumfător, prin Domnul. Sfinţi de care copiii şi oamenii mari se miră, deopotrivă. Că sunt frumoşi şi au ochii larg deschişi, ori cu privirea aparte... şi degete prelungi, atât de fine că se fac lumină, mai departe subţiindu-se şi trecînd...
- predica, putere vie
- Jertfa şi Sfânta Împărtăşanie
- lumânările
- un dram de odihnă şi intimitate pentru îngerul meu dăruit de Hristos, înger mult necăjit de mine între timp...
- suspine, uneori tăceri întru totul, şoapte de dragoste, sfială şi încredere, certitudine.
Şi multe, multe altele, firimituri şi mari. Poate să le socotească cineva numărul? Ţine vreun muritor munţii şi cerurile de daruri care se coboară asupra omului la Liturghie din tării? E vreun iconom ori contabil pe pământ care să poată ţine o balanţă a darurilor acestora în contra vreunui alt taler de bunătăţi lumeşti şi omeneşti? E vreun bijutier să meşterească alte fire mai de preţ? Ştim vreun brutar mai dulce şi mai hrănitor decât Brutarul ceresc? Vreun stup mai dulce şi mai plin, găsim oare? Vreo doctorie mai meşteşugită? Vreo licoare mai tămăduitoare pentru trup şi suflet? Vreun castel mai de preţ - ne-o da vreun agent imobiliar? Vreo casă mai luminoasă şi mai încăpătoare, oare? Vreun pescar mai blând o mai fi? Vreun Păstor ca Acesta, găsim?...
De ce n-aş merge unde îmi e dorul, aşadar?
Am altceva mai scump de-agonisit?