Citat:
În prealabil postat de N.Priceputu
Într-adevăr, nu merge link-ul. Scuze că n-am verificat.
Vă dau link-ul de la căutarea pe care am făcut-o pe google. Apoi alegeți: Catehism. Despre posturi. biserica.org. Aici.
@sophia: Înainte de a ne împărtăși, postim cât ne cere duhovnicul, dar post cu legume. În ziua în care ne împărtășim nu mâncăm și nu bem nimic de când ne trezim până ce ne împărtășim. Acele câteva ore de nemâncare nu contravin canonului specificat, ziua începând, de fapt, cu Sfânta Liturghie. Iar după aceasta (după ce ne-am împărtășit) mâncăm: legume dacă suntem în unul din cele patru posturi; orice altceva, dacă nu.
@ Florin-Ionuț: Nu am referințe cu privire la modul în care se postea la începutul Bisericii. Știu doar că Postul Păresimilor (al Paștilor) era mai aspru, în sensul că se mânca o singură dată pe zi, seara. Deci toate zilele erau de ajunare.
Din scrierile ascetice, însă, în primele volume ale Filocaliei, cred că reiese că postul era total. Sigur, acolo e vorba de călugări.
|
Nu cred ca este corect ce spui. Adica eu inteleg ca altfel spune acel canon: nu postim sambata si duminca (in afara de aceea una care inca nu stim care este). Nu spune de la ora, la ora. Nu spune cum se face in cazul in care ne impartasim. Nu spune nimic despre impartasit.
In alta parte (alt canon, pe care nu-l am acum parat) spune despre modul de pregatire a preotului inainte de liturghie (cand se presupune ca se impartaseste, la fiecare liturghie). Am sa ma uit maine si-ti spun. Acolo deci scrie ca preotul trebuie sa posteasca/ajuneze inainte de slujba (adica de la ora nu stiu care din sambata de ex. si pana se impartaseste, duminica).
Acum acest post poate fi: toata ziua de sambata si apoi si duminica dupa slujba, sau ajunat de la ora nu stiu care sambata pana la momentul in care se impartaseste.
Pe urma vin altii (de ex. par. Cleopa) si spun: cel putin trei zile de post inainte si dupa impartasit, iar in perioade post, chiar 7 zile.
Regula asta de unde vine atunci? Contravine canonului! Ca trei zile inainte inseamna si sambata, iar trei zile dupa, inseamna si duminica.
Si acum se spune tot asa: in postul Pastelui si cel al Craciunului, chiar si miercurea si vinerea, se mananca o singura data pe zi, seara.
Dupa definitia ta, aia nu este ajunare (tu spui ca ajunare inseamna post negru). Este post normal.