[laurastifter]

În prealabil postat de danna603

"Atunci i-au raspuns unii dintre carturari si farisei ,zicand:Invatatorule ,voim sa vedem de la tine un semn.
Iar El raspunzand le-a zis:Neam viclean si desfranat cere semn,dar semn nu i se va da decat semnul lui Iona prorocul.
Ca precum a fost Iona in pantecele chitului trei zile si trei nopti,asa va fi si Fiul Omului,in inima pamantului,trei zile si trei nopti"

Cum a spus cineva pe aici,fiecare are propriile dovezi,neputandu-le arata si demonstra,fizic,material.Si eu le am pe ale mele.Si am fost ateu.Dar bucuria pe care o simti cand primesti dovezile,este diferita de orice alta bucurie.Initial iti vine sa plangi si cazi in genunchi .Insa cred ca vei simti asta la momentul potrivit.Si-ti doresc sa simti.

Frumoasă mărturisirea dvs, concisă şi sinceră şi emoţionantă!
Cred că matematicianul, fizicianul şi filosoful creştin Blaise Pascal se pricepea binişor la a formula argumente logice. Sunteţi de acord cu mine? :)
Şi totuşi, exact lui îi aparţin celebrele cuvinte: "Inima are raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaşte".
Tot el a scris, în "Cugetările" sale filosofice, în acelaşi sens, că "raţiunea neputincioasă nu poate cere inimii dovezi ale principiilor sale".
Atunci când încercăm să dovedim existenţa lui Dumnezeu (de parcă El ar avea nevoie de avocaţi, iar nu de credincioşi şi mărturisitori), suntem acuzaţi de erori logice, de sofisme.
Corect.
Normal că facem sofisme şi spunem o mulţime de copilării.
De ce?
Fiindcă acceptăm ispita de a ne provoca raţiunea să-şi depăşească mult competenţa, dacă putem spune astfel... :)
Tocmai pentru că încercăm să-L încadrăm pe Dumnezeu Cel infinit în limitele logicii noastre.
Tocmai pentru că grozav ne mai dorim "să înghesuim Absolutul în scheme" (aşa cum atât de sugestiv se exprima Mihailc, unul dintre cei mai inteligenţi useri de pe forum).
Orice definiţie sau încercare de argumentare despre Dumnezeu este limitativă, iar credinţa rămâne supralogică.
Vă amintiţi de filosofii care, în meditaţiile lor cu privire la gnoseologie, distingeau, pe lngă cunoaşterea empirică şi cea raţională, o altă formă de cunoaştere, diferită şi superioară acestora: cunoaşterea intuitivă?
Într-un mod similar s-ar putea descrie credinţa în Dumnezeu: o formă de cunoaştere superioară celei raţionale, mai clară decât aceasta şi, totodată, implicând deplina libertate a persoanei care o poate accepta sau respinge.
Dacă nu credeţi, întrebaţi-L pe Dumnezeu dacă există.
Nu glumesc.
Ce pierdeţi, dacă realizaţi acest experiment? :)