[cezar_ioan]

În prealabil postat de laurastifter

Ţinând în exclusivitate de ordinea supranaturală, de libertatea harică a Duhului Sfânt, minunile autentice sunt săvârşite de către Dumnezeu cu delicateţe (da, termenul este folosit inclusiv de către părintele Stăniloae, de aceea am şi eu curaj), în mod discret şi tainic, sesizarea lor având un caracter total neconstrângător. Aceste minuni nu constituie cauza credinţei, ci apar, uneori, drept consecinţe ale acesteia, iar sesizarea lor se realizează tot prin credinţă.
"Minunea este copilul cel mai drag al credinţei" - scria meditativ Goethe.
Cea mai importantă minune din întreaga istorie a mântuirii - Învierea Domnului nostru Iisus Hristos - este, în acelaşi timp, taină de nedesluşit şi cutremurătoare, petrecută în întunericul mormântului şi avându-i drept martori, poate, doar pe îngerii din cer. După ieşirea din mormânt, Cel înviat li Se arată - în mod smintitor pentru raţiunea multora - doar celor ce deja credeau în El, lăsându-le celorlalţi (celor ce nu doreau să creadă) putinţa de a-şi închide ochii în faţa mormântului gol, născocind ipoteze pentru a-şi întări necredinţa.
Minunile ţin de libertatea credinţei, iar credinţa liberă, necondiţionată şi întemeiată pe iubire, e darul cel mai minunat al Duhului Dumnezeiesc.

Foarte frumos, Laura!
Felicitări şi sărumâna....:)