Citat:
În prealabil postat de laurastifter
1. În mesajele referitoare la convingerile mele religioase, nu sunt și nu doresc să fiu obiectivă, tocmai pentru că mă refer la convingeri personale/ subiective, tocmai fiindcă am credința că relația cu Dumnezeu, Care este Subiect, Ființă personală, ține de subiectivitate.
Doar în privința datelor din științele exacte este recomandată obiectivitatea, fiindcă aceste domenii studiază realitatea obiectivă.
În domeniile umaniste (în special în privința teologiei și a credinței), care se referă la subiecte, am putea și ar fi bine, oare, să fim obiectivi, să nu asumăm afectiv ceea ce credem, să tratăm subiectele ca pe obiecte?...
|
Daca imi permiti sa intervin, doar relatia noastra personala cu divinitatea tine de subiectivitate. Altfel e o greseala, Dumnezeu exista in mod obiectiv, adica nu depinde de cum vrea fiecare. La fel invatatura de credinta, care e revelata, nu poate fi subiectiva. In mod subiectiv, relativist, ar inseamna ca divinitatea e cum isi imagineaza fiecare, adica fieacre isi creeaza propria divinitate, o forma de idolatrie. La fel si invatatura revelata, nu poate fi relativa, ceea ce e revelat de adevar absolut.