Citat:
În prealabil postat de antoniap
Aici e loc si de nuante. Nu intra si nu ramane nici in ziua respectiva daca nu s-a facut corect curatenia. Mai exact, se poate intampla ca omul sa creada ca s-a impartasit si, de fapt, sa se fi ales doar cu ceea ce a vazut: painea si vinul, Harul retragandu-se. Deci nu-L putem insela pe Dumnezeu sa intre in pestera noastra puturoasa, daca n-am facut curat cu atentie , luand seama la pacatele cu fapta, cu vorba si cu gandul. In Canonul Sfintei Impartasanii se spune ca Sfanta Impartasanie fara vrednicie poate fi spre osanda.
Datoria noastra este de a-l primi cum se cuvine si de a avea grija sa-L pastram viu in sufletele noastre pe Hristos cat mai mult timp. Caci cu pacatele, Il putem rastigni si noi pe Iisus din inimile noastre.
|
Pe de-o parte, sunt folositoare informațiile astea nuanțate (chiar dacă mai puțin la topicul de față), însă, pe de alta, Dumnezeu intră în orice peșteră deoarece Harul Său nu Se retrage niciodată, la fel precum Iisus Hristos nu S-a retras de la răstignire și n-a cerut ajutor de la Tatăl(Mt26,53).
45. Ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.(Mt5,45)
Osânda vine de la ”umbrela” pe care-o folosesc ca ploaia să nu mă ”ude”, dar și de la ”umbra” pe care o caut ca să mă feresc de soarele pe care El îl face să răsară peste toți.
Prin urmare, doar de mine depinde vrednicia împărtșirii mele pentru că El e garantat prezent in Cuminecătură.
Aceleași informații le-ar fi putut ”nuanța” și Iisus la cina cea de taină când a instituit Euharistia în fața celor 12 apostoli(Mc14,22-24) spunându-le: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu...”; de la El am învățat că ele(nuanțele) nu există și nu le-am numit ca să nu existe.