View Single Post
  #11  
Vechi 01.09.2013, 00:02:32
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Demetrius Vezi mesajul
Pe de-o parte, sunt folositoare informațiile astea nuanțate (chiar dacă mai puțin la topicul de față), însă, pe de alta, Dumnezeu intră în orice peșteră deoarece Harul Său nu Se retrage niciodată, la fel precum Iisus Hristos nu S-a retras de la răstignire și n-a cerut în ajutor de la Tatăl(Mt26,53).

45. Ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.(Mt5,45)

Osânda vine de la ”umbrela” pe care-o folosesc ca ploaia să nu mă ”ude”, dar și de la ”umbra” pe care o caut ca să mă feresc de soarele pe care El îl face să răsară peste toți.
Prin urmare, doar de mine depinde vrednicia împărtșirii mele pentru că El e garantat prezent in Cuminecătură.


Aceleași informații le-ar fi putut ”nuanța” și Iisus la cina cea de taină când a instituit Euharistia în fața celor 12 apostoli(Mc14,22-24) spunându-le: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu...”; de la El am învățat că ele(nuanțele) nu există și nu le-am numit ca să nu existe.
Atunci cum explici ceea ce i s-a intamplat lui Iuda? Ce fel de duh avea in el cand i-a dat sarutul tradarii?
Reply With Quote