[sophia]

Glykys, eu inteleg ce spui tu. Dar practic nu prea se potriveste.

Mai intai la exemplul pe care l-a dat Pelerinul.
1. N-as fi regretat ca i-am facut bine. asta nu.
2. Dar mai intai ca nu stiu daca as fi rezistat in puscarie. Cred ca ori muream acolo, ori ieseam suficient de traumatizata si bolnava (mai ales psihic), incat nici sa nu mai stiu de nimic.
3. Dreptate s-a facut pana la urma? Omul acela (evreul) a platit greseala lui?
Iertarea aceea a adus vreun ajutor cuiva? Vreo alinare?

Cred ca depinde mult de om. Tu spui ca unul mai bland si mai moale ar ierta mai usor. Eu zica ca poate dimpotriva, unul mai tare (mai nesimtit), poate sa faca asta. Pentru ca nu l-ar afecta asa mult.
Un om sensibil, care sufera din orice...n-ar putea sa ierte/uite, prin constructia lui. S-ar prabusi fizic si psihic mai inainte.

Nu stiu, poate ma insel, dar ma vad pe mine.
Si cred ca iertare trebuie sa-si ceara amandoi. Altfel nu vad sensul. Adica cel care greseste nu are nici o obligatie? De ce nu se vorbeste despre ei nicaieri?
Numai nevinovatul sa-si ceara iertare.
Am incercat de fapt. Acum imi amintesc. Si mai intai ca nu a adus nimic, nici n-a fost inteles gestul, cred, si in al doilea rand, eu nu m-am simtit mai bine.

Bine, intervine timpul, dar problema nu s-a rezolvat, raul a ramas facut. Dupa mult timp, am putut sa iert si nu as vrea raul nimanui.
Repet depinde de imprejurari. Uneori nici nu mai vezi persoana vreodata. Si in fata lui Dumnezeu poti s-o ierti, faptul a trecut.