Anita,
Citat:
În prealabil postat de anita
Daca simti ca poti fi ca ei ,cred ca ai putea sa te impartasesti zilnic
Deocamdata e si asta o forma de rastignire ,sa rezisti ispitelor de zi cu zi.
Cate femei mai mult dezbracate ai vazut in ultima zi pe strada?
|
Apostolii au făcut lucruri unice, ridicîndu-se la niveluri mult peste posibilitățile noastre de înălțare. Nu ne comparăm noi cu trăirea lor.
Dacă ne străduim, rezistăm. Uneori se întîmplă și accidente, greșeli și păcate nepremeditate. Dar ne ridicăm mereu imediat, cerem iertare, nu așteptăm următoarea Spovedanie sau Împărtășanie pentru a cere iertare.
Dacă femeile se expun în public, tu nu comiți automat păcat văzîndu-le. Dacă îți întorci privirea, dacă te lupți cu ispita gîndului, dacă faci tot posibilul să și uiți imaginea dinainte poți ieși biruitor într-o luptă fulger de cîteva secunde. Se poate, cu ajutor de Sus.
Citat:
Sfanta Impartasanie nu e ceva obisnuit si tu ii osandesti pe preoti
Preotii trebuie sa il ajute pe crestin sa lase pacatul ,sa ii arate unde greseste .
Si Hristos spune sa avem haina de nunta si tu spui altceva.
La tine sf.Impartasanie pare un leac miraculos care il transforma pe cel care s-a impartasit.
Il transforma daca s-a pregatit pentru acest eveniment.
Ai vazut ca inainte de operatie se cer anumite proceduri ,lipsa de mancare ,de lichide ,se dau niste medicamente ,etc.
|
Sfîntul Vasile cel Mare a zic că viața toată trebuie să fie o
continuă pregătire pentru primirea Împărtășaniei. Iar Sfîntul Nicolae Cabasila (sau Ioan Damaschin, dar parcă totuși Cabasila) a spus că acesta este exact Împărăția Cerurilor: Comuniunea sau Împărtășirea cu Hristos. Deci fără pauze, fără perioade de relaxare, ci tot timpul atenție, paza minții, rugăciune cît de multă, fapte din dragoste șamd.
Eu nu am osîndit preoții, ci i-am lăsat Judecata Lui Hristos. Citește din nou ce am scris mai sus.
Haina de nuntă se cere, da, dar arată-mi un singur om care ajunge fără de păcat la Împărtășire. Nu este nici unul singur. Toți comitem păcate, dar creștinii ortodocși serioși nu cad în păcate de moarte ca să fie opriți de preot de la Împărtășirea sistematică. Și nu uita că Însuși Sîngele Lui Hristos are proprietatea de a ne curăți de păcate. Deci: haina de nuntă trebuie să fie suficient de curată ca să fim primiți la petrecerea cu Hristos, însă niciodată nu va fi perfect imaculată din cauză că slabi sîntem, nevrednici și păcătoși.
Citat:
Eu nu inteleg de ce sustii cu atata tenacitate aceste idei.
De vreme ce ti-ai exprimat parerea si nu toata lumea a fost de acord ar trebui sa te retragi.
Daca asculta de duhovnic credinciosul nu are de ce sa fie afurisit.
Pe aici sunt duhovnici foarte buni de care ascultam iar ei la randul lor fac ascultare de episcopul locului.
Daca episcopii nu au luat pozitie si ii lasa in preotie de ce vii tu cu astfel de idei ?
|
Nu înțelegi fiindcă așa am fost
cu toții spălați pe creier toată viața: Împărtășirea e suficientă de 4 ori pe an, trebuie obligatoriu Spovedanie înainte, trebuie obligatoriu post de nu știm exact cîte zile înainte, post ce presupune o grămadă de condiții pe care preoții de mir în general nu le respectă.
Anita, nu eu am scris canoanele apostolice, ci Apostolii. E ni le-au lăsat împreună cu cărțile Noului Tesmatent ca fundament al Sfintei Tradiții creștine care începea să se formeze pe atunci. Dacă ele au fost ignorate nu rezultă că și-au pierdut valabilitatea. Și dacă tu abia acum ai dat de ele, ar fi bine să le printezi și să mergi la duhovnic cu prima ocazie ca să ți le explice.
Vorba unui preot călugăr, a primi harul preoției nu presupune automat o cantitate de știință care se toarnă în cap celui hirotonit. Preoții trebuie să citească, să aibă cunoștințe solide pentru a răspune oricăror provocări sau nedumeriri ce vin din partea enoriașilor. Nu de puține ori am fost dezamăgit de slaba pregătire a preoților pe care i-am deranjat cu întrebări. Știi vorba aia, că orb pe orb va învăța și...
Cît despre episcopi, avem exemple chiar din vremurile de demult de ierarhi care nu ar fi trebuit să fie așezați acolo. Am două exemple. Ce să mai vorbim de anul 2013?!
În concluzie, de ce să mă retrag? Greșesc undeva? Arată-mi te rog unde.