[cristiboss56]

Habar n-aveţi cine sunteţi!... Universul se cutremură de un suflet. Nu uitaţi cine sunteţi!
Aveţi grijă, nu vă pierdeţi! Habar n-aveţi cine sunteţi! Sunteţi fiecare o valoare! Valoraţi mai mult decât tot pământul, ne-a spus Hristos. Mai mult decât toate maşinăriile, bogăţiile, aurăriile, decât tot universul. Universul se cutremură de un suflet. Nu uitaţi cine sunteţi! Atât trebuie. Dacă am uitat, ne-am pierdut. Vedeţi că în toate timpurile au fost nenorociri. Nu e ce trebuie astăzi, dar, totuşi, nu-i ca pe vremea lui Nero. Nu-i ce trebuie astăzi, recunoaştem, nu se face îndeajuns, nu ne rugăm îndeajuns; dar, totuşi avem atâtea cărţi, avem de unde porni. Nu suntem noi, preoţii, excepţionali, totuşi avem Liturghie. Nu o să întrebe nimeni poştaşul când vine cu scrisoarea: poştaşule am auzit că ai o concubină, eu nu primesc scrisoarea de la tine. Primeşti scrisoarea, nu te interesează poştaşul. Să ne folosim!
Trăim nişte vremuri deosebite, dar şi nişte vremuri favorabile. Cine rezistă a câştigat. Dar cum să rezişti cu cablul de televiziune? N-ai cum să rezişti cu cablul. Dacă poţi, rezistă; dar e greu, e foarte greu, e aproape imposibil de crezut. Puteţi să faceţi o demonstraţie, dacă vieţi, între dumneavoastră. Spuneţi: eu am rezistat cu cablul de televiziune, pe mine nu mă afectează cablul, nu mă afectează PRO TV, ANTENA 1. Cum nu te afectează când preocuparea ta, dacă eşti tânăr, sunt femeile goale şi, dacă eşti la 30-40 de ani, preocuparea ta sunt telenovelele, şi dacă eşti mai în vârstă preocuparea ta e politica? Cum nu te afectează, când tu pierzi aşa de mult timp în faţa televizorului? Statistica arată că acum un an românul în medie stătea 8 ore la televizor. Cum să nu te afecteze? Te afectează. Te zobeşte. Îţi modifică gândirea mie în mie. Suntem contra? Suntem contra. De ce? Păi dacă îmi taie accesul la împlinirea scopului... Normal n-ar trebui să fiu contra, dar dacă mă zobeşte... Nu vedeţi că noi spunem ceva de la altar, familia spune şi ea ceva, televizorul spune altfel, şcoala spune şi ea altfel, prietenii spun şi ei altfel şi copilul se năuceşte, nu mai ştie nimic.
(Părintele Nicolae Tănase, De la prietenie la iubire, Editura Agaton, p. 218-219)