[antiecumenism]

Omul, stăpân sau rob al animalelor? Jertfirea maidanezului

http://adevarul.ro/cultura/spiritual...174/index.html

"Dezbaterea naţională asupra maidanezilor scoate în public pasiunile, slăbiciunile sau interesele faţă de animale, în special câinii vagabonzi. Generalizat sau particularizat, subiectul eutanasierii atinge multe zone de discuţie. Să vedem ce spune teologia despre aceasta. În esenţă vom afla că eutanasierea maidanezilor este soluţia dureroasă la păcatele noastre faţă de animale.

În primul rând, strângerea cât mai urgentă a maidanezilor din spaţiile publice. Câtă vreme aceşti câini nu au stăpân, riscă să devină fiare ale junglei urbane. Autorităţile şi ONG-iştii ar trebui să înceteze imediat discuţiile sterile ce se fac doar din dorinţă de imagine sau din interes pecuniar şi să treacă la treabă. Însă mi-e teamă ca nu cumva indiferentismul sau mercantilismul să-i fi dus la paralizie socială. În nici un caz nu pot fi de acord cu versiunea sterilizării, deoarece, chiar dacă nu se mai înmulţesc, câinii rămân tot în stradă. Şi muşcă la fel de tare, sau poate chiar mai tare, urmare a castrării chimice. Apoi, să terminăm cu patetismul şi pietismul canin. Preşedintele Traian Băsescu are dreptate, alături de toţi cei cate spun că cine-l iubeşte pe maidanez, să îi ia acasă. N-aş vrea ca noi, oamenii, pervertindu-ne calitatea de stăpâni ai animalelor să ajungem robiţi de ele sau de altă specie. Dragostea de câini nu trebuie transformată în dependenţă animalieră sau în iresponsabilitate faţă de semeni. Când spui că iubeşti câinele de pe stradă sau din faţa blocului, dar nu vrei să-l iei în casă, atunci devii iresposabil faţă de semeni. Nu poţi hrăni un potenţial pericol public, doar pentru că are ochi mari şi blânzi. La nevoie, are şi colţi. Eliberaţi de aceste slăbiciuni, avem de ales. Iubind câinii şi oamenii până la capăt, fie luăm câinii în case (da, câinii au nevoie de un stăpân şi oamenii de siguranţă), fie dăm câinii la o parte din calea potenţialelor victime umane şi îi ducem în locurile amenajate pentru ei. Ar trebui ca, dacă mai avem în noi un dram de responsabilitate socială, să ducem noi înşine aceşti maidanezi la adăposturi, dacă nu îi luăm acasă. Mulţi dintre ei vin şi se gudură când le dăm ceva de mâncare, deci ar fi uşor de prins. Însă mulţi dintre noi nu ştiu să prindă un câine. Ca urmare, să nu mai agresăm hingherii, ci să îi lăsăm să-şi facă treaba. Dar adăposturile sunt limitate în resurse. Dacă vrem să îi ţinem în viaţă, trebuie să plătim întreţinerea lor. Cum însă pe termen lung ar fi o inutilitate şi o risipă, câinii neproducând nimic util, trebuie să ne asumăm eutanasierea lor, alinându-ne cu gândul că jertfirea lor este ca o izbăvire a noastră din păcatele faţă de ei. În fond, imoralitatea noastră crescândă, asemeni vremurilor din Vechiul Testament, duce inevitabil la nevoia de sacrificare a animalelor. Mai ales atunci când acestea, sălbăticite de lipsa noastră de responsabilitate, ne atacă involuntar. Aşa ajungem să ne apărăm prin ucidere de ţânţari, muşte, gângănii, şoareci, şobolani, maidanezi şi, posibil în viitor, de pisici maidaneze (numărul lor este în creştere). Iar Dumnezeu, va îngădui această jertfă doar pentru că, iubindu-ne suprem, aşteaptă ca prin ea să devenim mai responsabili şi să nu mai repetăm greşelile. Altfel, ne va costa mai mult decât viaţa copiilor noştri."