Ispita defăimării
„Cei care defaimă vor da seamă înaintea lui Dumnezeu, Care va judeca viii și morții”.
Încetează, omule, ca nu cumva însuși cuvântul cu care defăimezi pe Dumnezeu să se facă văpaie în gura ta și să-ți ardă limba. Că oamenii, dacă se ceartă unii cu alții, după ce se împacă, se rușinează a se privi în față; tu, care azi stai în lume, iar mâine vei sta înaintea înfricoșătorului divan cum îndrăznești a zice unele ca acestea? Nu te temi că s-ar putea să se pogoare foc din cer și să te mistuiască pe tine când deschizi gura împotriva Atotțiitorului? Nici nu pui în mintea ta că s-ar putea să se desfacă năpraznic pământul de sub picioarele tale și să te înghită? Nu te înșela, omule, este cu neputință a scăpa din mâinile Celui ce ne-a zidit. Ascultă pe cel ce zice: „Cei care defaimă vor da seamă înaintea lui Dumnezeu, Care va judeca viii și morții”. Până când întărâtăm pe Acela ce atâtea bunătăți ne-a dat nouă, Care, luând tină din pământ, a zidit pe om și a suflat întru el Duh de viață, Care a și supus toate sub picioarele Lui. Care ne cearcă și ne miluiește, Cela ce și pe Unul născut Fiul Său L-a dat pentru viața tuturor! Iar noi, în locul facerilor Lui de bine, spini și mărăcini îi aducem, al căror sfârșit este arderea.
(Sfântul Efrem Sirul, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 16)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|