[quote=cezar_ioan;533085]
a) nu am voie, deontologic, dacă aș practica, să fac consiliere cu persoane cu care am o relație paralelă. E o lege tare a profesiei, pentru a preveni eșecul terapeutic. Deci dacă îl știu pe careva de pe forum, fiind așadar coleg de forum cu el, nu pot avea și relație de consiliere. Pot cel mult să-i recomand pe cineva. /QUOTE]
Nu stiam ca este chiar o regula stricta in aceasta privinta, ci credeam ca e mai mult o "recomandare'. Intr-adevar , am observat cu totii ca daca incercam sa "prestam servicii" cu prietenii, rudele, cunostiintele, chiar "obligatiile", riscam sa nu fim obiectivi, nici noi, nici ei. Ori ne stresam peste masura sa nu dam gres, ori din contra suntem prea relaxati, delasatori, iar ei pe de alta parte risca sa devina 'abuzivi", sa aiba pretentii nejustificate: ia-ma peste rand, da-mi mai multa atentie ca sunt ..., etc, ori ei ne supraestimeaza : daca nu a putut el/ea ajuta,care ne e prieten/ruda, atunci nu poate nimeni, ori din contra ( ce stie ala/aia, ori e prea tanar ori prea batran), uneori nic noi nu putem fii sinceri, ori ca sa nu dezamagim, ori ca sa nu jignim, si multe alte motive exista pentru a nu fructifica la maxim actul profesional. Insa aceasta delimitare a ceea ce numiti 'relatie paralela", imi ramane oarecum neclara. Ma gandesc ca s-ar putea extinde si in cazul in care recomandam pe cineva unor apropiati sau ne este recomandat, la ranul nostru. Intervin iarasi aceleasi prejudecati (...e recomandat de seful, de soacra-mea, etc; nu pot sa dezamagesc, trebuie tratat preferential, etc).
Si inca ceva : invers e mai ok? Adica mai intai sa avem o relatie profesionala, apoi sa devenim prieteni? Desigur, nu prea devreme. Nu inainte de a castiga pe deplin increderea dpdv profesional.
Sau poate aceste limite nici macar nu le stabilim noi, ci Dumnezeu le ingaduie spre folosul nostru (adica al celor care_I cer ajutorul si se lasa calauziti de El)?
|