Citat:
În prealabil postat de Yasmina
Citind cele ce s-au scris pe un topic al unei tinere care sufera in situatia ostila de la ea din casa ,m-am indignat insa am avut si o revelatie a atitudinii romanesti milenare.
Romanii cand vad ca ceva este rau si gresit in viata lor nu doresc sa faca nimic sa schimbe acea situatie ci apeleaza intotdeauna la magic ,la supranatural. Dumnezeu trebuie sa le revolve lor problemele;dar mai ales se aude mai mereu vocea martirului  oate Dumnezeu vrea sa suferim atat ca sa ne mantuim!
Scuzati-ma,tare greu imi este sa detasez adevarata credinta de nebunie,prostie,lasitate si nu in ultimul rand de indiferenta(atat la binele cat si la raul altuia).
Cum ne dam seama cand suntem victimele delasarii si cand suntem martirii aia de-i plac Lui Dumnezeu???
Bunul simta face sa ma indoiesc ca Dumnezeu s-a molipsit de un asa sadism vremelnic si ne da lopeti in cap una dupa alta,din iubire.
Mai este un aspect! Cand si in ce context Dumnezeu ne invita sa rabdam toanele si mojiciile unor oameni necrestinati,care foarte probabil sunt condusi de spirits rele?
Ne cearta Dumnezeu daca am avem dorinta sa ne facem o viata mai buna?Este el impotriva detronarii raului si a persoanelor rele din viata noastra ?a situatiei politice ? A coruptiei si mafiei?
Dupa asa asteptari si conceptii ar trebui ca Raiul sa fie luat cu asalt de catre Romani,nu ?
:)
Imi face placere sa mai continui dar sunt in intarziere la job.
Cineva trebuie s-o faca si pe asta. |
Sa sti ca foarte des am pornirea sa gandesc asa ca tine. Ceea ce ai scris tu nu-mi este strain. Totodata imi vine un gand contrar. Acesta porneste de la o rugaciune pe care obisnuiesc sa o citesc uneori dimineata: rugaciunea staretilor de la Optina. In rugaciunea aceasta se cere de la Dumnezeu puterea de a primi cu calm, cu liniste sufleteasca tot ce ne aduce ziua aceasta, sa constientizam si sa ne incredintam ca totul se petrece cu stiinta si cu voia lui Dumnezeu. Si de aceea ii cerem Domnului sa ne invete sa ne purtam cu dreptate si sa nu jignim, sa nu tulburam pe nimeni. Cerem sa ne dea Domnul putere sa ducem povara zilei, sa ne calauzeasca voia, sa nadajduim, sa rabdam si sa iubim. Pe cine sa iubim? Pe toti. Ce sa rabdam? Tot.
Aceasta rugaciune ma face sa imi schimb gandurile. Si incerc si eu cu puterile mele slabe sa fac ce pot...
Asta nu inseamna nici lasitate, nu inseamna nebunie, nici prostie.
Sigur, nu trebuie sa stam sa ne pice para malaiata, trebuie sa luptam. In primul rand cu noi insine, cu egoismul nostru, rautatea noastra si cand le-am invins putem sa trecem la corectarea semenilor nostri. Fiecare din noi sa inceapa cu lupta impotriva rautatatii proprii.
Avem cu totii dorinta sa ne facem o viata mai buna si trebuie sa incercam, suntem obligati. Sa muncim sa ne hranim asa cum ne-a indemnat Domnul: "Cine nu munceste sa nu manance" sau "Iesi-va omul la munca lui pana seara". Lenea este un pacat.
Ce este o viata buna? Bani, averi, delicii si distractii? Nu! Sunt oameni muncitori, harnici, priceputi a caror viata e totusi saracacioasa. Dar au o viata mai buna decat bogatasii. Viata buna inseamna, bucuria dragostei intre frati, bucuria intelegerii in familie, multumind lui Dumnezeu.
Nu trebuie sa detronam persoanele rele din viata noastra, trebuie sa ne rugam pentru indreptarea lor. Sa ne rugam ca Dumnezeu sa faca un miracol cu ele. Sa credem in miracole si in supraputerea lui Dumnezeu. Nu e gresit.
Iti amintesti patimile lui Hristos? Ei, acelea toate cate i s-au intamplat sunt un exemplu de urmat, o invitatie la a rabda toanele si mojiciile oamenilor rai. Cand ne este mai greu, cand fratii nostri ne nedreptatesc si ne fac rau sa rabdam gandindu-ne la Patimile lui Hristos Cel Nevinovat.