[antiecumenism]

http://laurentiudumitru.ro/blog/2008...eaza-nu-i-asa/

Si cainii se drogheaza, nu-i asa?

"Mariana Bell*

Am locuit în Anglia vreme de 22 de ani, după care, acum vreo 3 ani, m-am mutat în sudul Franţei. Deşi a trecut ceva timp, sunt încă multe lucruri care mă şochează aici. Unul dintre ele este atitudinea francezilor faţă de animale. Aş începe precizând că sunt singura persoană de la mine de pe stradă care nu are câine. Mulţi au încercat să-mi propună câte un pui de ciobănesc alsacian sau pirinean pe care întotdeauna îl refuz politicos. „Dar de ce?” sunt întrebată. „Pentru că nu cresc oi” le răspund. Asta îi pune pe gânduri.

Rolul animalului, după mentalitatea franceză, nu e acela de a-şi îndeplini rolul său ancestral: paza casei sau bunurilor, ci acela de a amuza, de a fi o companie, de a oferi „dragoste” necondiţionată. Adică, să dea proprietarului iluzia că este iubit (fără a se merita sau câştiga această iubire – o senzaţie fără substrat). Un proprietar de câine se consideră iubitor de animale, fără să-şi pună problema dacă un adevărat iubitor de animale ar ţine câini ciobăneşti sau câini de sanie într-un mic apartament din sudul Franţei, unde e cald şi soare cam tot timpul. Aceste animale, lăsate singure toată ziua, cad pradă anxietăţii, urlând şi chelălăind ore în şir. Vecinii se plâng – şi atunci este găsită soluţia, câinele va primi un drog care să-l facă somnolent pe perioada programului de birou al stăpânului. La urma urmei, şi stăpânul ia o pilula de câte ori are cea mai mică anxietate.

Vieţile oamenilor se învârt în jurul câinelui, în familie se discută despre câine şi la fel la birou; în magazine, în baruri şi restaurante, şi – da, chiar în cimitire, unde patrupedul este dus să vadă mormântul lui „papa”, în toate aceste locuri se intră cu câine fie că e voie sau nu. Fiecare parc, fiecare facilitate nouă, devine mai devreme sau mai târziu o latrină pentru simpaticele animale. Orăşelul meu, Perpignan, e frumos din punct de vedere arhitectural, cu magazine elegante şi vitrine originale. Din păcate, nu poţi să mergi şi să priveşti în acelaşi timp. Un moment de neatenţie şi ai pus piciorul în… Nimeni nu strânge dejecţiile în punguliţe speciale ca în alte oraşe ceva mai civilizate, chiar din Franţa.

Aici cetăţenii ce se consideră „civilizaţi” sunt cei care-şi învaţă căţeii să „facă” pe spaţiile verzi, printre flori şi nu pe trotuar. Bineînţeles, cei care întreţin spaţiile verzi trebuie să poarte mănuşi lungi de cauciuc cu folosinţă unică. Nu îi invidiez, deşi grădinăritul ar trebui să fie o meserie plăcută…

Căţeii au bandane, tricouaşe şi pulovere, li se serbează ziua de naştere şi merg la „education”, la un fel de tutore care îi dresează cum să se poarte în societate. Între timp, copiii şi nepoţii stăpânilor care ar avea nevoie de un „tutore” ca să le explice ortografia de bază a limbii materne, sunt lăsaţi la televizor sau la jocurile de ordinator atunci când nu se fac utili scoţând câinele la plimbare.

Familiile sărace, şomerii, mamele necăsătorite ce trăiesc din ajutor social şi cerşetorii fără adăpost au cei mai mulţi câini. Doi, trei, patru, cinci câini într-un apartament strâmt şi igrasios nu reprezintă un caz excepţional în oraşul meu. Căţeii mănâncă cot la cot cu stăpânii, pe canapea în faţa televizorului, din aceleaşi blide şi dorm în aceleaşi paturi. Toţi căţeii sunt mult prea graşi pentru rasa lor şi au început să sufere de boli umane: artroză, cancere, astm etc. şi viaţa lor de eunuci alintaţi e mai scurtă decât cea a confraţilor lor, câinii de muncă de la ţară. Multe rase sunt produse de om, aşa, pentru distracţie, iar animalele rezultate prin diferite tipuri de selecţie artificială prezintă grave probleme de temperament şi sănătate. Ultimul răcnet în mahalaua mea este un câine ce seamănă cu un liliac (guzganul zburător, nu floarea), achiziţionat contra 1.000 euro bucata de cei ce vor să ţină pasul cu moda – în general tineri şi tinere cu tatuaje şi piercing.

Câinii vin şi la plajă (unde accesul lor e interzis de lege) şi îşi fac nevoile sub privirile galeşe ale „prietenilor” lor umani. Mania câinilor este promovată subliminal în mass-media de către stat. Fără nici un fel de studiu ştiinţific, se afirmă prin reviste că e bine ca familiile să aibă câini pentru că îi responsabilizează pe copii. În primul rând, nu mi-a fost dat să văd niciodată, în nici o ţară un copil curăţind după un câine, în al doilea rând, nu ar fi preferabil ca cei mici să devină responsabili faţă de familie, prieteni, şcoală, mediu, etc.? De fapt se urmăreşte desocializarea cetăţenilor încă de mici pentru ca, maturi, să fie mai uşor de controlat.
Statul ştie că o persoană care are câine, sau câini, va avea mai puţin timp şi mai puţină înclinaţie de a reflecta asupra propriei condiţii şi de a gândi radical. Un bătrân cu un câine va ezita să intre în spital sau într-o casă de bătrâni, făcând astfel economie statului. La fel ca educaţia sexuală a copiilor din şcolile primare (unde actul sexual este prezentat ca o activitate de agrement pe care oricine trebuie s-o facă atunci când are chef), câinele este o altă găselniţă a unui guvern care vrea să corupă pentru a conduce.

Big-business-ul nu se poate plânge, pentru că această manie generează profituri uriaşe şi uşor de obţinut. Nu interesează pe nimeni că aceşti bani cheltuiţi cu precădere de familiile sărace sunt deturnaţi de la alte scopuri: o hrană mai bună sau o educaţie mai bună pentru copii. Ca să nu mai vorbim de efectul asupra mediului înconjurător. Nu sunt numai excrementele ci şi cantităţile uriaşe de produse chimice, dezinfectante, şamponuri speciale pentru spălat şi deparazitat, cantităţi mari de apă pentru spălarea câinilor acasă sau spălarea străzilor, consum mărit de energie (la care nu protestează nimeni, având în vedere că francezii sar ca muşcaţi de şarpe de câte ori se doreşte instalarea unor linii de înaltă tensiune). Nimeni nu protestează faţă de infestarea parcurilor publice, a străzilor şi a plajelor, pentru că în Franţa singura valoare sacrosantă este capriciul, moftul şi auto-gratificarea.

Franţa este poate singura ţară occidentală unde circurile cu animale se bucură încă de succes. Hipopotami, tigri rari, urşi, lei şi multe animale pe cale de dispariţie sunt ţinute în rulote şi exhibate pentru hlizirea publicului. Se moare de râs când apare o zebră călărită de un cimpanzeu în livrea. Spectacolul cel mai trist este cel al oamenilor care găsesc amuzantă această degradare. Bizar este că aceiaşi oameni sunt indignaţi de coridele spaniolilor.
Câinele este o altă componentă a vieţii virtuale pe care ne-au hotărât-o stăpânii noştri alături de „compania” şi „viaţa emoţională” pe care ne-o oferă televizorul, alături de izolarea de simţire pe care ne-o oferă statul-providenţa, şi de abundenţa de analgezice şi calmante de la fiecare colţ de stradă. Cei ce ne conduc urmăresc cu bună ştiinţă infantilizarea şi desocializarea populaţiei, pentru că un om a cărui bunăstare emoţională depinde de un câine, nu va ieşi niciodată în stradă să facă o revoluţie."
—-

* Mariana Bell este cetăţean britanic de origine română, fost candidat pentru Parlamentul britanic din partea UKIP (United Kingdom Independence Party) partid britanic ce se opune Uniunii Europene. Doamna Bell este rezidentă în acest moment in Franţa.
.................................................. ...........

Pr. Petru Pruteanu: "orice om care apără câinii, dar niciodată n-a apărat dreptul la viaţă a copiilor avortaţi, este pentru mine tot un câine"...