Citat:
În prealabil postat de Alin.D.Zaharia
Am impresia că voi credeți că dacă un stat este secular înseamnă că este anti religie, dimpotrivă, înseamnă că statul respectă libertatea religiei, iar instituțiile de stat sunt separate de cele religioase. Nu înțeleg de ce sunteți așa ofensați când auziți de cuvântul secular.
|
Vezi, amice, că eu acolo nu vorbeam de stat, ci despre țară.
Țara nu este tot una cu statul. Eu vorbeam foarte clar despre țară și lume; pentru tine, lumea ta este seculară, dumneata personal trăiești într-o perspectivă secularistă, însă creștinii trăiesc din alte perspectivă, una sacră, sau religioasă dacă vrei. De aceea am spus că România mea, și a altora, nu este una seculară. Ceea ce dumneata nu înțelegi sau te faci că nu înțelegi este că paradigma mea religioasă nu îmi cere să fiu creștin doar în privat, poate ție îți cere să fii secular doar în privat. Mie îmi cere să fiu creștin peste tot, și la biserică, și în afara bisericii, la locul de muncă, în partidul politic, în instituția publică, în instituția de învățământ și așa mai departe.
Așa prevede religia mea și așa prevăd sfintele canoane ale bisericii.
Pe de altă parte, homosexualitatea nu este contrazisă doar de morala creștină, ci și de cea a unei minime rațiuni și morale. Homosexualitatea nu face parte din normalitate; dacă ar fi fost sau ar fi normală atunci putem să presupunem că toți oamenii ar fi homosexuali, asta însă în scurt timp ar duce la dispariția biologică a oamenilor, prin urmare homosexualitatea este împotriva naturii. Ea poate fi doar tolerată, în anumite condiții, dar nu este și nici nu poate fi considerată ca parte din normalitatea socială. Prin urmare nu trebuie să faci apel la morala religioasă pentru a combate acest fenomen, ci este suficientă chiar și numai minima morală, seculară dacă vrei să-i spui. De asemenea, așa cum am mai spus, fenomenul de la acea emisiune este în sinea lui de natură să atenteze la moravurile publice, prin urmare este anticonstituțional, în afara constituției statului nostru și în afara legii.