Stii Vlad,tu,prin cele scrise in partea finala a mesajului tau,te regasesti cumva in faza de inceput a crestinismului,ai un simt oarecum ultimativ(dintr-o optica isihasta?) al evenimentelor si il inteleg intrucat,ca o parere personala,spre timpul final al istoriei crestinismul se va asemana foarte mult cu perioada de inceput.Nu pot spune ca nu m-au bantuit si pe mine idei de acest tip,nu neaparat o zadarnicie a eforturilor umane cat o ascutire a timpului ramas si mutarea prioritatilor definitiv si oarecum radical.Insa cred ca inca se mai poate face ceva sau cel putin sper asta,merita sa incercam cat timp mai este speranta.Simtul drastic,de care spui tu,va veni cu siguranta,sau poate deja a venit.

Insa incerc sa privesc dintr-o optica precum a crestinii din trecut:desi Parusia nu a venit in timpul vietii lor,desi si-au dorit mult asta,trecerea de la entuziasm la lupta pe termen lung s-a facut fara regrete,lucru extraordinar daca stai sa te gandesti.Chiar si in scrierile primelor doua secole nu vei gasi nici o umbra de dezamagire,de abandon,de clatinare.A fost o trecere de negasit in nici o alta credinta in acest mod,nu un abandon ci acceptarea senina si plina a incredere a unor ratiuni divine ce pot transcede simtul nostru istoric.Daca a venit clipa sa facem drumul invers atunci sper sa il fac in acelasi mod si cred ca este un drum care,fara regrete,imbina ambele viziuni :)