Credința, Nădejdea și Dragostea - fiicele Înțelepciunii
La 17 septembrie, calendarul ortodox pomenește pe Sfânta Muceniță Sofia, dimpreună cu fiicele sale: Pistis, Elpis și Agapis. Acestea au viețuit în Italia și au pătimit moarte martirică în timpul împărăției lui Adrian (117-138). Sofia, care în traducere din limba greacă înseamnă „înțelepciune“, le-a botezat pe fetele sale cu numele celor trei virtuți teologice: Pistis, care se tâlcuiește „Credință“, Elpis, adică „Nădejde“, și Agapis, care înseamnă „Dragoste“. Pentru credința lor creștină, au fost martirizate în anul 137, când Pistis avea doisprezece ani, Elpis era de zece ani, iar Agapis avea nouă ani.
Detalii despre soțul Sofiei și tatăl celor trei fiice sunt destul de puține, undele scrieri menționând numele Filandru, un senator roman din Mediolanum, mort în anii tinereții. Rămasă văduvă curând după nașterea celor trei fiice, Sofia le-a crescut în înțelepciunea cea creștină, cu frică de Dumnezeu, sporindu-le în faptă numele ce le purtau. Averea rămasă de pe urma soțului său a împărțit-o săracilor și, împreună cu Pistis, Elpis și Agapis, a plecat spre Roma. Într-o vreme în care însuși numele de creștin în Imperiul Roman însemna chinuri și pedeapsa cu moartea, Sofia și fiicele sale nu-și ascundeau credința în Hristos, ci mărturiseau deschis în fața tuturor. Auzind prefectul provinciei, Antioh, despre această familie creștină, le-a denunțat împăratului Adrian. Și au fost chemate în fața împăratului, pentru a fi judecate, acuzate fiind de delictul de a fi creștin. Aduse de ostași în fața scaunului imperial, Sofia își povățuia tinerele fecioare să nu se lepede de Hristos, chiar cu prețul vieții. Și s-au rugat împreună lui Dumnezeu să le întărească, știind că vor primi tortură și moarte pentru credința lor.
Aduse în fața chinuitorilor, păreau a merge la un ospăț
Când au ajuns în fața împăratului, toată lumea prezentă era uimită de hotărârea lor. Însuși împăratul se minuna de puterea credinței lor, în special a copilelor, la o vârstă atât de fragedă. Crezând că acest lucru se datorează doar faptului că erau împreună și se întăreau una pe cealaltă, a decis să le interogheze separat. Din chipurile lor părea că merg la un ospăț, cu fețe luminoase, cu inimi îmbărbătate și cu ochi veseli, departe de imaginea unui om ce se îndreaptă spre tortură. Chemând pe fiecare în parte, începând cu Sofia, împăratul Adrian le-a poruncit să aducă jertfe Artemisei, zeița vânătorii. Cele patru mucenițe au rămas neînduplecate. Văzând înțelepciunea lor, împăratul nu a vrut să le piardă și a amânat judecata cu trei zile, în speranța că acel răgaz le va face să apostazieze. Timp de trei zile, le-a trimis în casa unei femei pe nume Palladia, sub pază, timp în care Sofia mai mult și-a întărit fiicele în credința în Hristos.
Pătimirea Sfintei Pistis - credința în Hristos biruiește chinurile trupești
A treia zi, Pistis, care avea doisprezece ani, a fost adusă prima la judecată. Ademenită cu promisiunile împăratului, care-i făgăduia că-i va fi însuși ca un tată, aceasta s-a întărit în credința în care mama ei o crescuse, refuzând a cinsti alte zeități păgâne. Înfuriat, împăratul a poruncit să fie bătută cu toiege și să i se taie sânii, din care în loc de sânge, în chip minunat, a curs lapte. La multe alte chinuri a fost supusă tânăra fecioară, însă Dumnezeu o întărea pentru credința ei. Văzând acestea, împăratul a poruncit să i se taie capul, sentință primită cu bucurie, atât de ea, cât și de mama și surorile sale, căci avea să fie prima dintre ele ce devenea mireasă a Domnului Hristos, Mirele ceresc. Și tăindu-i-se capul, mama sa i-a îmbrățișat trupul, însă nu se tânguia, ci slăvea pe Domnul, căci dragostea pentru Dumnezeu biruia durerea maicii pentru fii.
Mucenicia fericitei Elpis - nădejdea în Dumnezeu, scut în fața chinuitorilor
Elpis, care avea zece ani, a fost adusă următoarea. Asemenea surorii sale, a fost îndemnată de împărat să se închine zeiței Artemisa, având exemplu chinurile la care putea fi supusă. A răspuns că își urmează sora, căci din aceeași mamă s-a născut, cu același lapte s-a hrănit, în același botez a primit credința creștină și cu aceleași învățături a fost crescută. Mărturisind pe Hristos la fel de hotărât ca sora sa, a fost bătută, aruncată în foc, spânzurată apoi cufundată într-o căldare cu smoală topită, dar pe toate pătimindu-le, cu putere de la Dumnezeu a fost întărită. Văzând că toate aceste torturi mai mult o întăresc, împăratul Adrian a osândit-o și pe ea la tăiere. Asemenea surorii sale, a primit cu bucurie această veste, căci avea să i se adauge în ceata drepților ce au mărturisit pe Hristos în fața prigonitorilor. Îmbrățișându-și mama și întârind pe sora sa cea mică, și-a plecat capul sub tăișul sabiei.