[dobrin7m]

"Judecata şi osândirea aproapelui

Odată Cuv. Paisie Aghiorâtul a fost intrebat: "Gheronda, atunci când văd la cineva o patimă, ce să fac? Să încerc să o văd cu un gând bun ca pe o virtute, ca să nu judec?", iar el a răspuns:" Nu, ci să spui că omul cutare este aşa şi aşa, dar să-i dai circumstanţe atenuante. Să spui că eu sunt mai rău decât acesta, deoarece acesta nu a fost ajutat. Căci dacă ar fi fost ajutat, ar fi făcut minuni.

Osândirea este plină de nedreptate

- Gheronda, judec şi osândesc cu uşurinţă.
- Puterea de a judeca pe care o ai este un dar pe care ţi l-a dat Dumnezeu, dar îl exploatează şi aghiuţă ca să te facă să judeci şi să păcătuieşti. De aceea, până nu ţi se curăţă judecata şi până nu vine dumnezeiasca luminare, să nu te încrezi în ea. Atunci când cineva se ocupă de ceilalţi şi îi judecă, fără a-şi fi curăţat propria judecată, cade neîncetat în osândire.


- Şi cum mi se va curăţi judecata?

- Trebuie să o purifici. Poate că înlăuntrul tău ai intenţie bună şi o anumită putere de a judeca, şi crezi că judeci întotdeauna corect. însă judecata ta este omenească, lumească. Străduieşte-te să te eliberezi de ceea ce este omenesc, să devii dezinteresată, ca să vină dumnezeiasca luminare şi judecata ta să devină duhovnicească, dumnezeiască. Atunci judecata ta va fi după dreptatea lui Dumnezeu şi nu după dreptatea omenească, după dragostea şi milostivirea lui Dumnezeu şi nu după logica omenească.

Numai Dumnezeu judecă drept, fiindcă numai El cunoaşte inimile oamenilor. Noi, deoarece nu cunoaştem judecata dreaptă a lui Dumnezeu, judecăm „după înfăţişare", din afară, şi de aceea greşim în judecata noastră şi-l nedreptăţim pe celălalt. Judecata noastră omenească este o mare nedreptate. Ai văzut ce a spus Hristos? „Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi judecată dreaptă"( Ioan 7, 24.)

Cât de mult trebuie să luăm aminte la osândire! Cât de mult îl nedreptăţim pe aproapele nostru atunci când îl osândim! De fapt, prin osândire ne nedreptăţim pe noi înşine, iar nu pe ceilalţi, deoarece Dumnezeu îşi întoarce faţa de la noi. De nimic altceva nu Se scârbeşte atât de mult Dumnezeu ca de osândire, fiindcă Dumnezeu este drept, iar osândirea este plină de nedreptate.

Cum ajungem la osândire

- Gheronda, de ce cad adeseori în osândire?

- Pentru că te preocupi mai mult de ceilalţi. Le urmăreşti pe maici şi eşti curioasă să afli ce face una sau alta. în felul acesta îi aduni lui aghiuţă material de lucru ca să te arunce în osândire.

- De ce, Gheronda, în timp ce la început nu vedeam neajunsurile celorlalţi, acum le văd şi îi osândesc?

- Acum vezi neajunsurile celorlalţi, fiindcă nu le vezi pe ale tale.

- De unde provin, Gheronda, gândurile de osândire?

- Din părerea înaltă pe care o avem despre noi înşine, adică din mândrie, şi din tendinţa de a ne îndreptăţi.

- Gheronda, osândirea provine din lipsa dragostei?

- Păi din ce altceva? Din lipsa dragostei şi a ruşinii. Dacă nu ai dragoste, nu vezi greşelile celorlalţi cu îngăduinţă. Şi aşa îi umileşti în sinea ta şi îi osândeşti. După aceea merge aghiuţă şi îi pune să facă şi altă greşeală, iar tu o vezi, îi osândeşti din nou, după care te porţi fără ruşine.

Cel care îi osândeşte pe ceilalţi cade în aceleaşi greşeli

- Gheronda, cum se face că, atunci când judec o maică pentru o oarecare greşeală de-a ei, peste puţin timp fac şi eu aceeaşi greşeală?

- Dacă cineva osândeşte pe un altul pentru o greşeală pe care o face şi nu îşi dă seama de căderea sa, ca să se pocăiască, de obicei cade în aceeaşi greşeală, ca să-şi înţeleagă greşeala. Adică Dumnezeu, din dragoste, îngăduie ca el să ajungă în starea celui pe care l-a osândit. Dacă spui, de pildă, că cineva este avar şi nu-ţi dai seama că ai osândit, Dumnezeu îşi retrage Harul Său şi îngăduie să cazi şi tu în avariţie; şi atunci te pui şi tu pe adunat. Până îţi vei da seama de căderea ta şi vei cere iertare de la Dumnezeu, vor acţiona legile duhovniceşti. " Par. Paisie Aghioratul

http://www.ortodoxia.md/articole-pre...rea-aproapelui