[cezar_ioan]

Te îmbrăţişez, frate! Cu bucurie!

Dacă îmi permiţi o sugestie (eu, fiind totuşi un ignorant dar îngăduie şi mie o opinie), aş merge mai întâi pe mâna lui Glykis. Ce zicea ea mereu cred că e demn de luat în considerare - studiază cărţile bune, citeşte, pune mintea şi inima la lucru, ca să devii tot mai om. Acum, cât eşti tânăr, că la vârsta mea vei avea multe obligaţii şi nu vei mai avea prospeţimea de azi!

În fine, pune început bun cunoaşterii şi începe cu tine însuţi: cunoaşte-te!
Asta eu cred că se face aşa:
a) implică-te în fapte de viaţă concrete, aşa cum cere starea şi situaţia ta reală, în mediul tău de viaţă; fii activ, asumă-ţi sarcini, dialoghează, împărtăşeşte. Nu lenevi! Nu sta închis, izolat etc. Paralel cu acest proces de implicare concretă în comunitate, caută să iei mereu aminte la tine însuţi, cu onestitate.
b) caută să faci consiliere de orice gen; dacă găseşti un grup de tineri care fac consiliere, sau participă la vreun grup de dezvoltare personală nu contează pe ce temă, intră şi tu! Acolo se fac exerciţii care au ca scop central tocmai cunoaşterea de sine; secundar dezvoltarea de abilităţi pentru relaţiile cu semenii.
c) baza să fie spovedania deasă şi rugăciunea; este uluitor câtă lumină vine în om când se ţine la modul serios, după puteri, de spovedanie şi de lucrarea rugăciunii.

În rest, citeşte! Citeşte şi împărtăşeşete cu alţii care au citit şi ei aceeaşi carte. Scrie, dacă vrei! Încearcă, măcar, un jurnal personal.

Fă-le pe acestea cu răbdare, cu drag, cu inima şi nu doar cu mintea. Şi vei progresa mult, omeneşte măcar... (ceea ce nu-i puţin lucru)

Doamne ajută!

P.S. Dacă am învăţat ceva până azi, cred că aceasta se datorează unui mic secret. Iată-l: întreabă! Învaţă să pui întrebări bune! Insistă pe firul lor! Ani şi ani, reia una şi aceeaşi întrebare! Această obsesionalitate nu e patologică - e însăşi calea cunoaşterii vii şi profunde. Întreabă şi întreabă-te, mereu! Vei cunoaşte fioros, într-o zi... (ai grijă, însă, ce şi mai ales pe cine...)
P.S.2 - permite-ţi luxul să te îndoieşti de multe... Doar de Mila Domnului să nu te îndoieşti! Şi să o cinsteşti, să o lauzi şi să o cânţi, după puterile tale, cu lacrimi de recunoştinţă. Curaj, frate!