Citat:
În prealabil postat de anonimA
...
Ma intristez cand ma absoarbe ceva si vad ca au trecut ore fara sa vorbesc cu El, vreau sa ma apropii mai mult de El si sa-L iubesc mai mult ca pe mine...
|
Chemarea mântuirii.
Dacă vei merge pe calea asta vei plânge de rușine pentru păcatele care ți-au plăcut, dar numai după ce nu vei mai face la fel, adică după ce vei fi singură. Ești într-o situație foarte grea; crezi că vei fi în stare să rămâi fără bărbat toată viața, altfel spus, fără dorințele tale(să-ți iei crucea),
alături de Hristos?
Nu trebuie să-mi răspunzi mie, ci ție.
Citat:
În prealabil postat de Lady Brightside
Draga mea,
Eu zic sa nu renunti asa usor. Am fost si eu in aceeasi situatie ca si tine dar prin credinta si nadejde in Dumnezeu al meu s-a schimbat de parca e alt om. Am fost buna cu el, nu l-am certat, nu am vorbit pe un ton urat, am avut grija de el, l-am imbracat, l-am sfatuit, am fost alaturi de el si nu l-am lasat nici in cele mai grele momente, iar acum el e cel care are grija de mine.
Nu mai bea, nu mai iese in cluburi, s-a mutat aproape de mine, a schimbat facultatea pentru mine, vrea sa o termine si sa ia un job si sa ma si ia de sotie, desi eu nici nu am inceput facultatea macar!
A inceput sa si vina cu mine la biserica, imi cumpara flori, munceste, invata, se zbate, e de nerecunoscut. Daca vezi putina speranta in el, nu-l lasa, poate asta e crucea ta, poate Domnul vrea ca tu sa il faci un om mai bun.
Cu credinta si multa rabdare e posibil!
|
Cu alte cuvinte, dear Lady Brightside, o inviți pe anonimA să rămână în necurăție ca și tine pentru că speranțele tale s-au confirmat?
Te rog să mă ierți, pentru că argumentezi
prin credință și nădejdea în Dumnezeu: l-ai pomenit și pe el în spovada ta?