[cezar_ioan]

În prealabil postat de ortodoxa2310

Aha. Majoritatea cuplurilor in ziua de azi, si in special barbatii vor in pat... pacate impotriva firii (ca sa ma exprim delicat). Nu mai zic ca nici vorba de respectat sarbatori sau zile de post. Si daca aduce saraca fata vorba sa sfintii parinti, Sf traditie, biserica, istorie bisericeasca, dogmatica, moashte, etc vorbeste mania de parca-i posedat.
Sau sa-i spuna ca se spovedeste... hm... ce comentarii am auzit eu de la barbati pe tema asta.. desi sunt nerusinata de felul meu, p-astea mi-e rusine si cu perdea sa le spun.

Si te intreb, este asta o cruce? Spune Domnul ca jugul Lui este usor...
Mai degraba as spune ca este cum spune Sf.Ioan Gura de Aur intr-o omilie despre familie si cresterea copiilor- daca iei carbuni in brate, nu faci carbunii curati, si te murdaresti si tu mai rau decat erai. Mai bine fara.

Bine... stiu, stiu bine ca-i dificil. Dar no... zic. Vad cum stau lucrurile prea bine, nici eu nu-s in stare sa fac ce vorbesc.

Dragă Ortodoxa,
văd că ai ales să te referi doar la anumite lucruri, pe care le consideri, înţeleg, deosebit de nepotrivite pentru o viaţă de cuplu creştină, pentru curăţie.
Şi, din modul cum expui situaţia, înţeleg că puterea acestui rău, cum apare el în postarea ta, este nelimitată.
Dar, Ortodoxa, tot Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă că "Puterea diavolului este limitată"!
După cum prezinţi tu situaţia, mai degrabă îl contrazici pe Sfântul şi creditezi puterea distructivă a păcatului mai mult decât Mila lui Dumnezeu şi Puterea Lui revigorantă, readucătoare la Viaţă.

În realitate, aşa cum arată istoria concretă a vieţii creştine în România (la alte ţări nu mă refer întrucât nu am suficiente date, dar bănuiesc că e la fel în toată lumea), foarte rar familiile creştine sunt uniforme sau omogene în trăirea şi practicarea credinţei. Din multe motive care ţin de istoria vieţii personale, de familia de origine, de varii întâmplări ale vieţii, de caracteristici individuale de personalitate, de lucrarea harului în fiecare om în parte, de planul lui Dumnezeu cu fiecare om şi cu familii ori comunităţi întregi - bărbatul şi femeia sunt mai mereu inegali în credinţă.
Unul e mai râvnitor, celălalt mai trândav. Unul e mai leneş dar mai sensibil, altul mai din topor dar cu inima curată, unul păcătuieşte mai mult dar pocăinţa lui e uneori cutremurătoare. Nu suntem egali, crucea nu e aceeaşi iar răsplata e şi ea diferită.
Tu vrei cumva, lucru frumos ca aspiraţie, o oarecare egalitate între bărbat şi femeie, o fericită convieţuire a lor în Duhul, o comuniune desăvârşită ca în Sânul Sfintei Treimi. Da, frumos gând şi desigur aaici tindem să ajungem şi bine ar fi să fie chiar aşa, însă concreteţea vieţii de credinţă în cuplu arată că oamenii au ritmuri şi reacţii diferite la una şi aceeaşi situaţie. Reacţia la lucrarea harului şi la retragerea harului din om sunt cu totul individuale, personale.
De aici necesitatea concentrării fiecăruia mai întâi pe lucrarea nevoinţei proprii, iar în rest răbdare şi îngăduinţă, nădejde şi celelalte ale iubirii creştine.

Cât priveşte jugul lui Hristos, despre care Domnul ne spune că e uşor, mă tem că ai înţeles cu totul aparte această expresie. În nici un caz Domnul nu spune, prin aceste cuvinte, că e cazul să căutăm uşorul/comoditatea vieţi ide cuplu, adică musai să umblăm după unul exact ca noi în ale credinţei, cu care să ne înţelegem perfect etc. Asta e utopie şi, printre altele, nici jug nu mai e. Îmi pare, să mă ierţi, semnătura lenii şi răsfăţului ascuns, din gândirea/inima celui ce crede asta. E suficient că iubirea mi-a însemnat inima şi că Dumnezeu mă primeşte în Taina Cununiei. Mai departe vom vedea, că doar suntem în Taină iar nu în certitudine. Biserica oferă certitudinea celor mai multe incertitudini. Cu certitudine este cu totul incert să ne mântuim careva.... Domnul ştie!

Ortodoxa, căsnicia e o devenire în doi. Acesta e şi simbolul central al inelului de la Cununie.
Această devenire, ca să revenim la cuvintele Mântuitorului, înseamnă şi tăierea voii proprii, lepădarea de toate ale tale (treptat, de-a lungul vieţii, zi cu zi şi an cu an), despătimire, jertfelnicie pentru aproapele soţ/soţie, iubire prin dăruire de sine, îngăduinţă. Pe scurt, mucenicie. Nu există devenire întru mântuire şi sfinţire fără mucenicie.
Cuplul creştin e legat prin mucenicie, nu prin răsfăţ, fie el şi răsfăţul nenorocit al comodităţii călduţe în viaţa de credinţă.

Îmi pare că eşti tare tânără. Poate mai vorbim după ce treci prin 10-15 ani de căsnicie cu adevărat creştină...

Fii tu soţie bună şi soţul tău va deveni, poate, şi el creştin. La fel şi copiii.
Iar dacă nu vor deveni, du tu suferinţa cea nobilă, suferinţa pentru Hristos în inima ta şi vezi-ţi în pace de mucenicie.
Îi vei mântui şi pe ei, dacă îi iubeşti cu adevărat în Hristos.
Poate!...
Doar Bunul Dumnezeu ştie.