[Mosh-Neagu]

Fiecare caz e unic, iar oamenii la fel. Deci pana la urma tot rugaciunea curata este solutia finala.
Cunosc cazurile a doua surori. Prima si-a pus in cap sa salveze sufletul unui tanar care avusese vreo doua tentative de suicid. In plus, nu prea avea nimic comun cu biserica. Prietenia lor a durat vreo 10 ani, apoi s-au casatorit. Au facut impreuna doi copii. Dar sufleteste, casnicia nu a mers asa cum si-ar fi dorit fiecare dintre ei. Fiecare a gresit in felul lui. El poate mai putin, fiindca in suflet, ramasese totusi un copil si daca ar fi fost dojenit cu intelepciune si rabdare, altfel ar fi stat lucrurile. Ea, hotarata sa nu accepte nici un compromis cu sine, imaginandu-si ca ce spune si ce gandeste ea este intelept si bine-placut lui Dumnezeu. Acum... el odihneste in cimitir, iar ea vaduva pe al treilea an. Singurul lucru adevarat pe care l-a realizat, pe langa copii, este acela ca l-a ajutat pe el sa se mantuiasca. Am fost acolo si am vazut cum a murit: cu zambetul pe buze, multumit pentru cei care venise sa-i ia sufletul... Cand a murit, el avea ceva mai mult de 40 de ani...
Cazul celalalt: sora ei mai mica, in timpul studentiei s-a atasat de un personaj extrem de ciudat si controversat, total opus firii ei care fusese crescuta si educata in adanca credinta. Individul, rocker inrait si satanist, pretins ateu, desi daca spun ateu, nu mai pot spune satanist... O singura discutie am avut cu el in prezenta mamei sale, discutie care s-a prelungit la cateva ore, dar mi s-a parut ca arunc margaritare in cocina. Nu m-a ironizat, nu m-a umilit, dar vorbele mele nu aveau aderenta. Timpul a trecut, si cativa ani, cei doi au impartit aceiasi gazda. Din intamplare o cunostinta apropiata a asistat odata la o cearta intre ei, si sub ochii musafirului, ea a incasat o bataie crancena!!! Cu toate astea au mai stat impreuna o lunga perioada de timp, pana ce Dumnezeu s-a indurat sa-i desparta. El a ajuns o epava; este de nerecunoscut, in ciuda unei inteligente ascutite. Parintii lui, ambii intelectuali de mare renume, s-au dus de ani buni. Ea, si-a gasit un baiat pe masura sufletului ei, student si el, si au plecat in scurt timp in State. Acum ambii sunt profesori universitari (in California, cred, dar nu sunt sigur), au o fetita pe care daca o vezi sau o auzi, ai putea sa juri ca e intruchiparea unui inger (de multe ori ei insisi se tem de atata bucurie pe care le-a dat-o Dumnezeu), iar acum vine si al doilea copil (la vreo 10 ani dupa fetita). Cam la doi ani, vin in tara si ne intalnim in familie depanand amintiri si privindu-ne copii care cresc sub ochii nostri, cum se joaca sau vorbesc despre vise marete!...
Pana la urma, tot Dumnezeu le oranduieste si nu ne lasa sa ne pierdem in ambitii personale. Cred ca in final tot de smerenie e vorba, daca vrem ca viata noastra sa se schimbe in bine!