Frate, ți-am mai zis și uite, cu bucurie îți repet:
- juma de oră de "Doamne Iisuse" în fiecare zi, musai retras în cămara ta (într-un locșor cât de mic, fie și în baie sau pe holul blocului în debara, numai să ai liniște deplină), fără stimuli externi sâcâitori și nici interni (fără gânduri de hulă, nemulțumiri, mânieri etc.); de preferință seara ori noaptea - care e momentul cel mai bun pentru lucrarea rugăciunii; musai cu ochii pe păcatele zilei sau/și pe cele mai vechi, cugetînd și văzînd grozăvia lor - de aici lacrimi și multă căință apoi, relativ prompt, primești mângâiere mare și daruri, unele de nespus...;
- niscaiva post, după puteri;
- lectură zilnică, o pericopă măcar din Scriptură;
- o pagină-două din Viețile Sfinților ori din altă carte ziditoare de suflet;
- spovedanie deasă;
- Sfânta Liturghie;
- de se poate, mare ar fi darul: Împărtășania!
- milostenie.
Asta-i tot.
Oare tu, care ești mai tânăr și mai instruit decât mine, care te bucuri de o companie atât de blândă și frumoasă cu aproapele tău, care nu ai atâtea scârbe ca mine, oare tu nu vei reuși? Aproape că reușesc eu, bietul. Cum să nu apuci și tu măcar cât mine?
Hai, scoală! Osu la treabă și nu te mai necăji singur, te rog.... (Tare mă superi uneori, supărare frățească, mâhnire, cu aburiri de ochi cu toate, iartă-mă că-ți zic...)
|