Citat:
În prealabil postat de ovidiu b.
păi e clar că tot de mamă depinde și starea copilului...la fel și pe perioada alăptării și a sarcinii. Ține de ce papă mama atât trupește și duhovnicește, căci hrana ei e hrană copilului. 
ps: Cauza bolii este virusul sau starea de păcat în care ne aflăm? |
Mă bucur că realizezi rolul mamei: dacă ea nu are anticorpi în sângele circulant, nu va avea nici copilul în sângele circulant. Pentru că sistemul lui imunitar nu funcționează deplin, deocamdată.
Vezi așadar că sistemul imunitar e incomplet funcțional la naștere (deși potențialul de reacție, dat de genotip, e complet - exceptînd maladiile ereditare), fiind necesare anumite etape de dezvoltare a lui. Vaccinarea face parte din stimularea acestui proces genetic, de activare a potențialului, astfel încât o întâlnire cu un agent patogen activ să nu ducă la moarte.
Dragă Ovidiu, te rog frumos să te arăți demn de inteligența ta pe care o recunosc și o admir, ca prieten. Pariez așadar pe inteligența ta liberă, iar nu contaminată de sentimentalisme, când îți spun:
1) cauzele sunt multiple și intercorelate; toate științele lumii se disting de diverse alte preocupări umane tocmai pentru că au descoperit multitudinea de cauze care se întretaie simultan în cazul producerii unui fenomen; uite, de pildă, câte exemple avem la filmulețele acelea cu dezastrele sau în istoria popoarelor lumii - ce puzderie de cauze se înlănțuie, se întretaie pentru producerea unuia și aceluiași fenomen.
2) Dumnezeu nu disprețuiește propria creație într-atât de tare să își renege mecanismele cauzale pe care El Însuși le-a sădit în lume... Mă tem că aici avem aceeași mentalitate halucinantă ca pe topicul "Confirmare minunată", unde s-a văzut că unii oameni Îl cred pe Dumnezeu cu totul altfel decât Îl cunoaștem din Biserică... Dumnezeu nu e nici magician nici cioban nesimțit. Din modul cum puneți voi problema, eu înțeleg însă că, vă dați sau nu seama ce faceți, atribuiți Domnului un mod de a interveni în istorie similiar cu al lui Hitler, Ginghis-Han sau Ghiță, ciobanu satului. Nu prea reiese din ce scrieți voi în legătură cu Pronia, că Domnul ar fi un
Gentleman de o delicatețe infinită... Oare vă joacă feste vreo oarecare necizelare internă de proiectați atari grosolănii asupra Domnului? Posibil... Cred asta.
3) Punctul precedent a fost un preambul la acesta: cauzele sunt distale, proximale, finalis etc. În cunoaștere, pentru cine a fost preocupat serios și temeinic, este aberant să cauți o singură cauză într-un sistem de o complexitate uluitoare cum e omul. Excepție face situația când nu vrei să mai cugeți nimic, că ai obosit, că n-ai chef sau că nu poți să cugeți. Dar dacă ai dorința, dragostea și putința de a gândi, afli că omenirea e deja conștientă, prin Părinți și prin oamenii de știință veritabili (iar nu prin urechiști și fițe sentimentale), de nesfârșita înlănțuire cauzală, de trăsătura
probabilistică a împletirii lanțurilor cauzale etc.
Așadar la întrebarea ta privind cauza bolii, sunt silit să te rog să reformulezi, dacă voim să purtăm o discuție inteligentă și informată.
Dacă nu, OK, îți dau satisfacție deplină: e așa cum vrei tu, oricum ar fi răspunsul.
(Dar astfel nu închei deloc bucuros discuția, ci mâhnit că te găsesc iar, ca și în trecut, cu o ciudată pornire spre autosuficiență de sine, spre lene, spre a lua lucrurile în răspăr, nefiind dispus să cugeți pe firul complexității fenomenelor ci tăind din topor, mândru foc că ai găsit lumina... Rău îmi pare să văd la un frate creștin așa dispoziție superficială și strâmbă. Rău mă mâhnești, de nespus.
Superstiția și lenea intelectuală sunt piedici dintre cele mai serioase pentru creștin, pentru credință.
A fi habotnic în gândire e o boală gravă, deseori incurabilă, pe care, DA!, bine ar fi fost să o fi vaccinat cineva încă din copilărie sau, de ar fi posibil, încă de la naștere!
Cugetă Ovidiu, că îi mâhnești mult nu doar pe amărâții ca mine, ci mai ales pe Sfinții Ortodoxiei, pe unii ca Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, Ioan Hrisostom, Luca al Crimeii, Grigorie Daascălu, Ecaterina și sute și mii de sfinți cărora, secole la rând le-au călcat pe urme nesfârșite mulțimi de creștini credincioși și studioși, veritabili savanți iar nu sfertodocți, și nicidecum culcați plăcut și confortabil în scăldătoarea
goală a habotniciei rigide, de catehism atrofiat, scheletic, prin care nu mai e demult picătură de viață ci doar fantome prost transcrise ale trecutului... Pentru ca o pagină de catehism să devină iarăși vie, trebe să fim și noi dispuși să ne urnim o țâră din lenea noastră rigidă. Și să gândim viu, penetrant, viril! Dacă putem...)