am citit tot ceea ce ati postat voi aici. parerile sunt impartite. nu imi pot da cu parerea la sarcinile extrauterine si la faptul ca cine ar fi mai bine sa fie salvat mama sau copilul. nici o situatie nu se compara cu cealalta. eu nu pot sa ma pronunt decat cu privire la faptul ca nu stiu daca in proportie de 80% sau mai putin , dar cert este ca avortul la mine a adus despartire si in prima casatorie si sunt pe cale de a ma desparti si acum. nu poti cladi fericirea ta pe nefericirea altora( a pruncilor avortati) oricum sindromul post avort il resimt din plin. sunt goala , nu reusesc sa ma regasesc si nu imi mai iubesc sotul. imi plang copilasii carora le-am luat dreptul la mantuire. este infiorator sentimentul si de cand am facut avort situatia in casa noastra este dezastruoasa. am ajuns sa nu ne mai suferim unul pe celalalt. sotul meu imi imputa ca vreau sa il distrug iar eu incerc sa ma rog cat pot si sa urmez indeaproape sfaturile duhovnicului. imi pare rau sa spun dar cred ca divortul este inevitabil atata timp cat m-a pus sa strang toate cartile de rugaciuni din casa si toate cartile despre vietile unor parinti si sfinti pe care le citisem. le tin in portbagajul masinii. imi reproseaza ca din cauza bisericii si a credintei care mi-a spalat creierul am ajuns asa si vreau sa il distrug si pe el. cand ii pomenesc de copil vorbeste cu atata ura la adresa lui ca este in stare sa sara la bataie. vorbeste de el ca de ultima starpitura de pe camp. un om fara suflet. si totusi incerc sa imi duc crucea dar nu se stie pana cand. oricum sunt pe deplin convinsa ca acei copii cer razbunare si vom plati mai devreme sau mai tarziu si aici ceea ce am facut si apoi acolo sus.
|