Da, înțeleg ce spui și, în sistemul conceptual în care se încadrează gândirea ta, așa cum o muscă e captivă în plasa unui păianjen, ori cum o minge se învârte într-o cutie ermetic închisă, desigur că tot ce spui are sens. Sensul giratoriu la infinit al plasei de păianjen și al mormântului de carton.
Dar, Florin, eu vorbeam altceva: încercam să îți atrag atenția, ca unul care și-a tocit mințile cu psihologia, că tu încerci să explici psihologic Biserica și, cumva, chiar Persoanele Sfintei Treimi.
Adică, pe scurt, aplici psihologia cum nu trebuie (îi depășești limitele) și faci psihologism. Ceea ce nu e totuna cu psihologia.
Or, psihologia, cum ziceam, are limite clare și nu poate asimila realitatea harului și a Duhului Sfânt. O poate sesiza, o constată, o descrie cel mult, îi cataloghează efectele, dar nu o explică, neavînd cu ce să o cuprindă.
Sunt în credință fapte care nu pot fi cuprinse de psihologie. Harul, Duhul Sfânt și, în general faptele minunate (Întruparea lui Dumnezeu, Nașterea din Fecioară, Învierea etc.).
Îmi pare rău că repet, dar până nu experiementezi străpungerea inimii de harul Duhului Sfânt vei reduce totul la psihologie, dezvoltînd psihologismul steril. Și libertatea nu o vei cunoaște.
E comod să te joci cu mintea dînd explicații orgolioase la orice și oricui.
Dar, vai, de la o vreme încolo jocul ăsta devine mortal și putrezești de viu, oricât de viguros te-ai ține în bocanci și în pantaloni.
Așa încât, ce pot să-ți zic decât, ca urare: Dumnezeu să-ți smerească mintea, spre bucuria inimii tale!
|