[glykys]

În prealabil postat de Marcel_Ionut

Doamne ajuta! De ceva vreme ma framanta ceva, si anume, cum sa fac sa cunosc lucrurile mai in profunzime?

De exemplu ma uit la un film si uneori nu il inteleg pe intregul, sau citesc o carte, si nu reusesc sa ii prin mesajul autorului s.a.m.d

Credeti ca, cunoasterea este data de inteligenta? de varsta inaintata? de incercarile vietii? de numarul cartilor citite? de trairea launtrica a fiecaruia?

Ma uit la unii forumisti si ii admir pentru faptul ca au o exprimare de nota 10, si asta ma face sa imi doresc si mai mult sa pot vorbi elevat. Am o dorinta imensa de a cunoaste, este ceva rau in asta? :)

Draga Marcel Ionut, pe mine ma bucura foarte tare mesajul acesta al tau.
Poate ca ti-ai descoperit un talant si trebuie sa il inmultesti :).
Cunoasterea e si ea o parte a chipului lui Dumnezeu din om si eu personal consider ca, si prin cultivarea ei, poti ajunge la asemanarea cu Dumnezeu. Fireste, nu exclusiv, deoarece cunoasterea singura nu inseamna mantuire, dar e de mare ajutor in viata, e sprijin si mangaiere pentru cel care o poseda si pentru cei din jurul lui. Omul e o fiinta tare limitata, dar avand acces la cunoastere, si le depaseste cumva, poate ca acesta este motivul pentru care multi oameni inteligenti sunt atat de mandri se ei. Insa sa stii tu ca aceasta cunoastere poate sa si smereasca, deoarece, cu cat cunosti mai multe lucruri, cu atat iti dai seama ca sunt infinit mai multe lucruri pe care nu le cunosti. Eu personal cred ca orice forma de cunoastere e, de fapt, o tindere spre cunoasterea lui Dumnezeu. Spre exemplu, un om care cunnoaste tainele universului, un biolog, un fizician, poftim, patrunde in tainele pe care le-a creat Dumnezeu si ii poate simti urmele in domeniul pe care il studiaza.
Am vazut ieri la discovery niste cercetatori care studiau o specie de lilieci - mie mi se pareau niste creaturi scarboase - dar ei, in afara faptului ca ii gaseau extrem de frumosi, au descifrat si rolul acelei mici colonii in padure: prin faptul ca se hraneau cu fructe, contribuiau la imprastierea semintelor in zona, deci asigurau dezvoltarea florei. Priveam fata exaltata a cercetatorului, cum studia atent un liliac. Era atat de exaltat, il considera atat de frumos, iar mie mi se parea atat de scarbos! Abia cand i-a dat drumul din maini, indemnandu-l sa mearga sa isi caute hrana, a enuntat si concluzia privind rolul acestor animale. Si mi-am zis ca acest cercetator e un om fericit. Nu atat pentru ca se vedea pe fata lui, ca era in compania liliecilor, fapt care parea sa ii aduca niste bucurii deosebite, dar pentru ca gasise o explicatie care, pe mine, om in fata TV-ului, m-a facut sa ma minunez de marea pricepere a lui Dumnezeu, care a creat pana si liliecii si i-a pus in acel loc cu un scop anume. Si atunci am inteles eu ca perspectiva cercetatorului, care socotea acei lilieci mari frumuseti, este cea corecta, si nu a omului "profan". O creatura a lui Dumnezeu care isi indeplineste menirea pentru care a fost creata nu poate fi decat frumoasa, chiar daca arata ... ca un liliac.

Pe altul il cuprinde exaltarea cand gaseste /vede o piatra / o forma de civilizatie de acum doua mii de ani, pentru ca merge pe firul istoriei si descopera credintele si formele de manifestare ale oamenilor care au creat-o. Altul isi gaseste bucuria in studierea textelor vechi sau in cititul cartilor, pentru ca acestea ii vorbesc despre oamenii de altadata, in care are nevoie sa se regaseasca, pentru a intelege cine este, de unde vine, incotro se indreapta si ce rost are el pe lume. Cred ca acesta este, pana la urma, rostul acestor stiinte umaniste - filologia, istoria, arheologia, psihologia, de ce nu... O sa zici ca tu stii deja raspunsul la aceste intrebari din ceea ce zice teologia, dar daca ai acest talant, ar fi pacat sa il ingropi, asa cum a facut omul din pilda.

Cunoasterea se pune in slujba celuilalt, aduce roade bune - ca orice talant - dar trebuie multa munca si sacrificiu de sine (chiar si material) ca sa o cultivi, se realizeaza prin educatie si prin experienta (deci si teorie si practica) si nu ii vezi fundul niciodata, pentru ca doar Dumnezeu e atoatecunoscator. Si cu cat cunosti mai multe, cu atat iti dai seama ca stii putine, deci cu atat doresti sa cunosti mai mult :).

Acum... in ceea ce priveste literatura, ca sa intelegi corect mesajul unei carti, iti trebuie, in primul rand, experienta lecturii. Cu cat citesti mai multe carti, cu atat intelegi mai bine. Acum, sunt mai multe feluri de citire, mai multe sensuri si mai multi cititori - pentru asta iti recomand sa il citesti pe Umberto Ecco, "Lector in fabula". O opera literara nu are niciodata un singur mesaj. Asta e si frumusetea lecturii, ca daca o sa citim mai multi aceeasi carte, o sa ii gasim fiecare semnificatii diferite :). Mai ales daca e o capodopera. Daca e o carte de duzina, cu intentii propagandistice, o sa intelegem cu totii acelasi lucru. Acum, daca esti cititor specializat si nu citesti doar pentru delectare si chiar te intereseaza ce a vrut sa spuna cautorul X in cartea Y si nu ce iti spune tie, daca faci o cercetare serioasa, trebuie, in primul rand, sa cunosti contextul in care a fost scrisa cartea. Trebuie sa stii caracteristicile curentului literar in care se incadreaza opera, sa cunosti viata, educatia, optiunile literare si politice autorului, evenimentele sociale si politice care au avut loc atunci, sa fi citit si celelalte opere ale autorului si ce s-a mai scris in acea perioada, trebuie sa ii cunosti receptarea... o serie intreaga de elemente, pe care trebuie apoi sa le pui in conexiune. Cu asta se ocupa literatura, dar, deh, e mai usor sa memorezi comentariile pe care le-au facut unii. Si... chiar si asa, uneori nu ajungi la "ce a vrut sa zica autorul". Orisicum, iti spun din start ca incercarea de a sti "ce a vrut sa zica autorul" e una reductionista, multe opere au depasit intentia autorului si au capatat sensuri si interpretari noi, in functie de epoca.


E un exemplu celebru in literatura universala, in care nu stim cu exactitate care au fost intentiile autorului: "Don Quixote de la Mancha" scrisa de Cervantes inn puscarie. Don Quixote e un batran care s-a hranit toata viata cu romane cavaleresti, pana cand a luat decizia sa se comporte in viata reala ca un cavaler. Calare pe o martoaga, pe care el o considera calul din poveste, insotit de un taran pe care il facuse scutierul lui, se lupta cu morile de vant, pe care le vede ca pe niste uriasi, si e indragostit de o taranca, pe care el o socoteste o frumoasa domnita. Unii au citit si citesc romanul ca fiind o parodie a cartilor cavalaresti si a impactului negativ pe care il are fictiunea in viata omului, don Quixote ca prototipul idealistului nebun. De fapt, asta scrie Cervantes in prefata. Altii - si cred ca asta e interpretarea cea mai rodnica azi - vad exact invers: don Quijote este un personaj inzestrat cu toate personajele cavaleresti, care doar simuleaza ca e nebun si prefera sa fie anarhist intr-o lume care si-a pierdut orice reper. Altii vad opera ca o satira a vremurilor contemporane si o incercare a lui Cervantes de a se opune propagandei catolice si Inchizitiei spaniole si ca prefata aceea in care indica sensul de lectura a cartii este o incercare voalata de a se pune la adapost de autoritati. Oricum, cartea a avut un mare succes inca de la aparitie.

O alta carte care a avut un destin interesant a fost "Coliba unchiului Tom", de H. Beecher Stowe. Cred ca se citeste la varsta copilariei si e, al prima vedere, o poveste dulceaga despre niste sclavi buni tratati rau de stapanii lor. Romanul a fost scris insa in 1852 de o femeie pastor, in contextul crizei abolitioniste din America si a fost atat de popular, incat a avut partea lui la declansarea razboiului civil din America, in urma caruia sclavia negrilor a fost abolita :).


Da, cunoasterea e data si de inteligenta, si de educatie, si de varsta, si de incercarcile vietii, si de numarul de carti citite, si de trairea launtrica a fiecaruia. Pentru o exprimare corecta si elevata trebuie sa citesti cat mai mutle carti, pentru ca asa ti se imbogateste vocabularul :). Orisicum, trebuie sa stii ca intr-un fel se vorbeste, in altul se scrie o scrisoare amicala, in altul o postare forumistica, in altul o teza de doctorat :).

Eu ti-as recomanda sa citesti cat mai mult si sa iti dai bacul, daca nu l-ai dat inca. Apoi vei decide ce anume vei face in viata, ce drum vei alege, in care sa iti cultivi aceasta pasiune a ta si sa o pui in folosul semenilor.
A, mai e ceva ce ai putea face: incearca sa iei legatura cu oameni de la care ai putea invata ceva, care au mai multa experienta decat tine si care sunt cunoscatori intr-un domeniu anume. Cursurile de la facultate stiu ca sut publice. Daca in orasul tau ai o facultate, poti cere voie profesorului titular sa asisti la un anumit curs :).