Sa luam aminte si la cuvintele parintelui Ioan Buliga:
..De cele mai multe ori iubirea de argint sau plăcerile desfrânate au făcut ca oamenii să se trădeze unii pe alții. Astfel, când apare prilejul de a lua ceva, nimeni nu se mai gândește la celălalt și nu este vorba doar de frății sau prietenii care se strică, ci uneori este vorba chiar de interese naționale. Ei nu se gândesc însă, că va veni ziua judecății și se comportă de parcă ar pleca pe lumea cealaltă cu banii sau cu desfrânările lor.
Spunea cineva că atunci când te laudă vrăjmașul să te întrebi unde ai greșit. Respectivul se referea la vrăjmașii din lumea aceasta, însă la noi în credință
este binecunoscută metoda diavolului de a lăuda pe omul pe care vrea să-l surpe. Nu doar lauda este folosită de vrăjmaș, ci însăși pasivitatea, adică nu te mai războiește atunci când este mulțumit de rătăcirea în care te afli.
De aceea, Sfinții Părinți își făceau probleme atunci când nu aveau ispite și se cercetau ca să vadă unde au greșit.
Mai mult, atunci când este mulțumit de tine, diavolul te mai și ajută, pentru a-ți da “satisfacție” în starea în care te afli și pentru a te adânci mai mult în mândrie. Din păcate, această lucrare se vede evident în lume și puternicii pământului “ne ajută” condiționat.
Ce i s-a cerut Moldovei drept condiție la preaderarea la U.E.? I s-a cerut să adopte legea privind nediscriminarea sexuală. Iată ce griji au cei care ne vor binele. Toată lumea știe că: “
Pomul se cunoaște după roade“, numai că se pare că
în ochii oamenilor se află visul unei vieți bune în această lume nedreaptă și nu mai au loc să vadă perversiunile pe care le promovează puternicii pământului.
Sunt scenarii care se repetă, dar trăim cu nădejdea că mai marii poporului li se vor deschide ochii măcar în ultimul ceas și vor înțelege că imoralitatea nu este normalitate și ea a stat la baza căderii a multor imperii și la moartea multor viteji. Nu dorim să mâncăm pâine amestecată cu întinăciune de om (așa cum a profețit un profet), noi avem pâine în România, iar întinăciunea să și-o țină pentru ei, iar conducătorii poporului să ia bine aminte, să nu facă compromisuri pentru a-și menține funcțiile și avantajele, pentru că timpul trece repede și judecata stă deasupra capului fiecăruia dintre noi."
Sursa:
http://www.razbointrucuvant.ro/2013/...re/#more-68646